x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Boc zice că a negociat bine convergenţa la euro

Boc zice că a negociat bine convergenţa la euro

24 Mar 2010   •   00:00

Programul de convergenţă transmis de Guvern la Bruxelles are toate aprobările din partea organismelor financiare internaţionale, inclusiv a Comisiei Europene, a afirmat premierul Emil Boc, după ce Comisia Europeană a criticat documentul.

"Toate precizările pe care le-am făcut în planul de convergenţă se bazează pe discuţiile, negocierile şi aprobările pe care le-am avut împreună cu CE, FMI şi BM. Atât creşterea economică, de exemplu, în 2010, 1,3%, deficitul bugetar şi alte aspecte sunt produsul discuţiilor cu organismele cu care România se află în contact, motiv pentru care se regăsesc în planul de convergenţă. Deci nu reprezintă doar viziunea Guvernului, ci sunt produsul discuţiilor pe care le-am avut cu organismele internaţionale. Acestea sunt datele oficiale pe care le avem, iar planul de convergenţă nu conţine nici un alt scenariu mai mult sau mai puţin avantajos", a spus Boc.

Programul de convergenţă a fost avizat luni de Guvern şi transmis Comisiei Europene, dar Executivul comunitar a preciat că scenariul macroeconomic pare bazat pe "presupuneri uşor favorabile pentru 2010", iar proiecţiile de inflaţie şi de scădere a ratei şomajului par optimiste.

Acum trei săptămâni, Guvernul nota într-un proiect mai vechi al programului de convergenţă că este posibil ca deficitul să nu poată să fie redus la 3% din PIB până în 2012, iar statul să nu recupereze integral datoria de 570 de milioane de euro a Rompetrol către stat şi care trebuie colectată până la 30 septembrie, data-limită. Actualul document nu mai menţionează aceste piedici.

×
Subiecte în articol: economic