x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bugetarii care sunt intangibili

Bugetarii care sunt intangibili

de Monica Iordache Apostol    |    14 Aug 2009   •   00:00
Bugetarii care sunt  intangibili
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

Instituţiile în care se fac cel mai greu restructurări sunt cele de la vârful administraţiei centrale. Funcţionarii parlamentari şi guvernamentali sunt însă mai afectaţi de schimbările politice decât de măsurile de eficientizare a activităţii Senatului, Camerei Deputaţilor sau ministerelor.



Un domeniu intangibil este însă cel al serviciilor speciale, în cazul cărora nici măcar nu se cunoaşte oficial numărul de angajaţi.  

De la bugetul de stat sunt plătiţi cei 137 de senatori şi 334 de deputaţi. În luna decembrie 2008, drepturile salariale ale unui senator sau deputat erau de 6.994 lei, la care se adaugă sporuri de conducere pentru cei care au funcţii în Biroul Permanent al fiecărei Camere, în comisiile permanente sau în grupurile parlamentare. Pe lângă salarizarea parlamentarilor, bugetul de stat asigură şi veniturile aparatului tehnic. În schema Senatului erau incluse, potrivit Legii bugetului de stat, 733 de posturi de funcţionari.

Secretarul general al Senatului, Ion Moraru, spune însă că schema va fi reorganizată, fiind deja tăiate câteva posturi. "Rezultatul acestor măsuri (de reorganizare - n.r.) constă în desfiinţarea a două posturi de şef departament, trei posturi de şef serviciu şi şapte posturi de şef birou", se arată într-o statistică a Senatului.

ANGAJAŢI DE LUX

La Camera Deputaţilor, schema organizatorică are 1.607 posturi, dar nu toate sunt ocupate. Secretarul general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu, a declarat că doar 1.477 de posturi sunt ocupate şi că deocamdată nu se pune problema unei restructurări a aparatului funcţionăresc. Salariile celor care deţin funcţii de conducere în structurile parlamentare sunt destul de consistente, multe dintre ele depăşind nivelul indemnizaţiilor unui senator sau deputat. Potrivit declaraţiilor de avere completate de funcţionarii publici parlamentari, peste 40 de persoane au beneficiat anii trecuţi de salarii mai mari decât un parlamentar de rând. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a avut în 2008 venituri anuale din indemnizaţia de senator de 53.433 de lei, iar fostul preşedinte al Senatului, Nicolae Văcăroiu, de 62.075 de lei.

În schimb, şeful Departamentului Legislativ al Senatului, Constanţa Călinoiu, a declarat un venit anual de 96.494 lei. Călinoiu este angajat al Senatului din 1991, fiind iniţial şefa Departamentului Administrativ. Pe locul doi în ierarhia veniturilor se află Mădălina Ozana Ududoiu, director general al Centrului Internaţional de Conferinţe (CIC), aflat în subordinea Camerei Deputaţilor, cu 93.589 de lei, instituţia pe care o conduce se finanţează însă din venituri proprii, provenite din închirierea sălilor de conferinţe şi a restaurantelor.

Topul continuă cu directorul Direcţiei Administrative din Cameră, Manole Araiman (85.674 de lei), directorul pentru Relaţii Bilaterale, Luminiţa Iordănescu (85.500 de lei), şi directorul Departamentului Economic-Financiar, Alexandra Oprea (81.109 lei). De asemenea, în cazul Senatului, figurează în frunte şeful Departamentului Economic, Adriana Iliescu (80.000 de lei) şi directorul din cadrul Departamentului Legislativ, Mihaela Ciochina (78.305 lei).

CĂŢI AGENŢI SPECIALI ARE ROMĂNIA PE CAP DE LOCUITOR?

România mai are şi 20 de miniştri care au un salariu lunar de până în 8.000 de lei. Salariul premierului este, conform Ordonanţei de Urgenţă 199/2008 şi Ordonanţei 10/2008, actualizate, de 8.817 lei.

Pe lângă cei 20 de demnitari mişună câteva zeci de mii de funcţionari. Restructurarea anunţată de Guvern va reduce 10.554 de posturi bugetate de la toate agenţiile şi autorităţile, precum şi din aparatele proprii ale ministerelor. 1.583 sunt posturi vacante bugetate, iar restul de 8.971 sunt posturi ocupate.

O altă categorie de personal bugetar, despre care se vorbeşte foarte puţin şi de care, de obicei, nu se atinge nimeni, este cea a angajaţilor din serviciile speciale: SRI, SIE, SPP, STS şi DGIPI (serviciul special al Ministerului de Interne). Cifra angajaţilor din aceste structuri este informaţie clasificată, deci nu se ştie precis câţi agenţi secreţi pe cap de locuitor are România. Cert este că de disponibilizări în rândul acestora nu s-a vorbit niciodată, ci doar s-au anunţat voalat angajări.

471 de parlamentari primesc lunar aproape 7.000 de lei. La această sumă se adaugă sporurile

96,4
mii de lei suma primită lunar de şeful Departamentului Legislatival Senatului

???
de angajaţi lucrează în serviciile speciale SRI, SIE, SPP, STS, DGIPI şi nimeni nu ştie cu cât sunt plătiţi

×
Subiecte în articol: economic