x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bursa de la Bucureşti, la maxim istoric prin prisma indicelui principal BET

Bursa de la Bucureşti, la maxim istoric prin prisma indicelui principal BET

11 Aug 2021   •   22:00
Bursa de la Bucureşti, la maxim istoric prin prisma indicelui principal BET

Prin prisma evoluţiei indicelui principal BET, care reflectă dinamica celor mai tranzacţionate 17 acţiuni, bursa de la Bucureşti s-a apreciat cu 0,45% pe parcursul şedinţei de tranzacţionare din 11 august şi a atins un maxim istoric de 12.101 puncte.

De la începutul acestui an, indicele BET are plus 23%

La o valore record sunt şi companiile listate, inclusiv cele de pe segmentul de tranzacţionare AeRO, potrivit datelor agregate de ZF din platforma BVB.

Capitalizarea cumulată a companiilor de pe segmentul principal (203,5 mld. lei, inclusiv Erste) plus cea de pe AeRo (14 mld. lei) este la închiderea şedinţei din 11 august de circa 217,4 mld. lei, adică aproximativ 44 mld. euro.

Cu alte cuvinte, bursa de la Bucureşti are acum o pondere de aproximativ 20% din produsul intern brut (PIB), arată calculele realizate de ZF.

Erste – emitent listat pe segmentul principal internaţional, are o valore de piaţă de 74 mld. lei. Dacă din ecuaţie este eliminat Erste, rezultând doar companii cu capitalizare domestică, atunci pondere în PIB este de circa 13%.

“Valoarea tranzacţiilor a fost de 16,85 milioane euro, peste media anului curent. Banca Transilvania (TLV) rămâne lider din punct de vedere al lichidităţii cu un rulaj de 41% din valoarea tranzacţionaţă. Din indicele BET, trei emitenţi au crescut cu peste un procent: Nuclearelectrica (SNN) 4,26%, Conpet (COTE) 1,71% şi Romgaz (SNG) 1.25%. La polul opus, notăm evoluţia societăţii Alro (ALR), care a scăzut cu 4,23% după publicarea rezultatelor financiare pe primul semestru”, se arată în raportul zilnic al brokerilor de la Prime Transaction.

Miercuri, din rândul celor 17 acţiuni ale indicelui principal BET, 6 au fost pe minus, de la 4,2% pentru Alro Slatina – ca urmare a rezultatelor financiare pentru S1/2021 la 0,2% pentru TeraPlast – o scădere din maximul istoric atins ieri. Pe de altă parte, cea mai performantă acţiune din BET în şedinţa de astăzi a fost Nuclearelectrica, respectiv plus 4,3%.

Mediafax

×