x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bursele mondiale au ajuns luni la minimul a două săptămâni, pe fondul creșterii numărului de cazuri de coronavirus

Bursele mondiale au ajuns luni la minimul a două săptămâni, pe fondul creșterii numărului de cazuri de coronavirus

29 Iun 2020   •   17:03
Bursele mondiale au ajuns luni la minimul a două săptămâni, pe fondul creșterii numărului de cazuri de coronavirus

Bursele mondiale au ajuns luni la minimul a două săptămâni, pe fondul creșterii numărului de cazuri de coronavirus, care reduce optimismul datelor economice mai bune și induce ideea prelungirii perioadei de redeschidere, relatează Reuters.

Numărul cazurilor de COVID-19 a depășit 10 milioane în lume, în timp ce cifrele în creștere din Australia și din sudul și vestul Statelor Unite amenință să încetinească redresarea economică.

Indicele pan-european STOXX 600 a avut o evoluție plată, iar acțiunile asiatice au căzut adânc în roșu în siajul închiderii slabe de vinei de pe Wall Street.

Indicele mondial MSCI a scăzut 0,1%, atingând cel mai scăzut nivel din 15 iunie, antrenat de Nikkei din Japonia, în scădere cu 2,3% și de evoluția companiilor chineze de top, care au pierdut 0,7%.

Pe piețele de mărfuri, aurul este aproape de cel mai ridicat nivel de la începutul anului 2012, la 1.773 dolari uncia.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: burse mondiale coronavirus