Sistemul IT al Fiscului este învechit şi acest fapt are un impact material pe eficienţa colectării taxelor, a apreciat Jaewoo Lee, şeful misiunii FMI pentru România. In opinia lui, o combinaţie prudentă între consolidarea fiscală şi înăsprirea politicii monetare ar evita supraîncălzirea, ar reduce deficitul fiscal. In ceea ce priveste lupta împotriva corupţiei, ea trebuie continuata pentru că ar ajuta la îmbunătăţirea veniturilor guvernamentale.
.
"Înţelegem că există un program care a fost semnat cu Banca Mondială şi care este în aşteptare în acest moment. Decizia finală pe viitorul curs al programului va fi între Guvern şi Banca Mondială. O decizie finală nu a fost încă luată. Credem că ar fi de dorit să fie adoptate nişte acţiuni ori prin programul Băncii Mondiale, ori prin alte mijloace să fie întărit sistemul IT", a spus Lee.
Potrivit acestuia, upgradarea sistemului IT ar trebui să fie una dintre priorităţi. "Din ce am înţeles, sistemul IT actual este vechi şi are un impact material pe eficienţa colectării veniturilor. Upgradarea sistemului IT ar trebui să fie una dintre primele priorităţi în întărirea eficienţei colectării taxelor", a spus oficialul FMI.
In opinia lui, lupta împotriva corupţiei trebuie să continue pentru că ar ajuta la îmbunătăţirea veniturilor guvernamentale şi la creşterea eficienţei cheltuielilor, a declarat vineri Jaewoo Lee. "Progresul României în lupta împotriva corupţiei a fost recunoscut internaţional şi trebuie să continue. Reducerea corupţiei ar ajuta îmbunătăţirea veniturilor guvernamentale, creşterea eficienţei cheltuielilor şi întărirea competitivităţii", a spus Lee.
Potrivit acestuia, independenţa judiciară şi statul de drept ar trebui să fie piatra de temelie a luptei împotriva corupţiei. El a mai vorbit despre creşterea economică de anul trecut, de 7%, remarcând că este cea mai mare din Uniunea Europeană, dar că aceasta a fost alimentată de consum, fiscalitate şi creşterea salariului minim.
Pentru 2018, FMI estimează o creştere de 5% a PIB, iar pe termen mediu prevede o încetinire a avansului economic de până la 3%.Potrivit FMI, ritmul de creştere al economiei româneşti ar urma să încetinească în acest an ca urmare a mai multor factori: diminuarea impulsului fiscal, investiţiile publice reduse, lipsa progreselor cu reformele structurale şi înăsprirea condiţiilor financiare.
In acest context, FMI recomandă creşterea eficienţei cheltuielilor prin prioritizarea marilor proiecte de investiţii, creşterea absorbţiei fondurilor europene, în special pentru marile proiecte de investiţii, şi punerea în aplicare a legii responsabilităţii fiscale, ceea ce ar creşte disciplina fiscală şi predictibilitatea.
În ceea ce priveşte companiile de stat, FMI subliniază că Legea 111 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice ar trebui păstrată şi orice slăbire a actualei legislaţii privind guvernanţa corporativă ar trebui evitată, în timp ce restructurarea şi privatizarea companiilor de stat ar trebui reluate.