Operatorul feroviar de stat CFR Călători are de recuperat peste două milioane lei din amenzile date de la începutul anului. În perioada 1 ianuarie 30 iunie 2008, s-a întocmit un număr de 8.767 procese verbale, din care 265 au fost achitate şi 127 au fost contestate de călătorii care au fost prinşi fără legitimaţie de călătorie.
Operatorul feroviar de stat CFR Călători are de recuperat peste două milioane lei din amenzile date de la începutul anului. În perioada 1 ianuarie 30 iunie 2008, s-a întocmit un număr de 8.767 procese verbale, din care 265 au fost achitate şi 127 au fost contestate de călătorii care au fost prinşi fără legitimaţie de călătorie. De asemenea, în primele şase luni ale anului au fost eliberate în tren, de către personalul de tren şi de organele de control, 378.736 bilete de călătorie, în valoare de 3.893.719 lei. În aceeaşi perioadă au avut loc şi peste 250 de acţiuni în colaborare cu Poliţia TF, în urma cărora călătorii care nu au avut bilet au plătit contravaloarea şi au fost întocmite procese verbale unui număr de 16.493 de călători, în valoare totală de 166.996 lei.
LEGE. Ministerul Transporturilor a emis ordinul 1.010/2008, prin care călătorul fără legitimaţie de călătorie care refuză plata imediată a tarifelor de taxare în tren este exclus de la transport, fiind coborât în prima staţie de cale ferată în care trenul are oprire, întocmindu-se proces- verbal de contravenţie pentru distanţa deja parcursă. Amenzile pentru cei care sunt prinşi fără bilet sunt între 250 şi 400 lei conform HG 203/1994, iar în conformitate cu condiţiile generale de transport pe calea ferată, se pot cumpăra bilete de la personalul din tren, în cazul în care călătorii se urcă în tren din puncte de oprire unde nu există personal cu atribuţii de vânzare a legitimaţiilor de călătorie. În celelalte cazuri, se pot cumpăra bilete în tren cu plata unui tarif de taxare, care este mai mare decât tariful de la casele de bilete.
Citește pe Antena3.ro