x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cine pierde şi cine câştigă din tranzacţiile cu fondul Proprietatea

Cine pierde şi cine câştigă din tranzacţiile cu fondul Proprietatea

de Daniela Ivan    |    10 Iul 2014   •   18:15
Cine pierde şi cine câştigă din tranzacţiile cu fondul Proprietatea

FP a ieşit din acţionariatul Transelectrica şi a obţinut 48,5 milioane euro. ASF interesat de tranzacţiile Transelectrica

Fondul Proprietatea (FP) a ieşit din acţionariatul Transelectrica după ce şi-a vândut participaţia de 13,5% deţinută la transportatorul de energie electrică. A obţinut 212,7 milioane lei, cea ce echivalează  cu circa 48,5 milioane euro. Fondul a vândut către investitori (calificaţi şi instituţionali) 9.895.212 de acţiuni Transelectrica, întregul pachet deţinut de Fond la companie, la un preţ de 21,5 lei/acţiune.

Profit uriaş

Banii obţinuţi sunt mulţi pentru că, în acest an, acţiunile Transelecrica au urcat cu 40%, de la 14,85 lei în 31 ianuarie 2014 până la 23,38 lei, în 7 iulie 2014. Creşterea constantă a valorii acţiunilor a fost susţinută de profitul de şase ori mai mare pe care compania l-a înregistrat în anul 2013 comparativ cu 2012, ceea ce a condus la acordarea de dividende în 2014 cu randamente de peste 10%. Astfel, Transelectrica a obţinut anul trecut un profit net de 203,3 milioane lei, faţă de doar 34,4 milioane lei înregistrat în 2012. Mai mult, transportatorul de energie electrică a raportat în primele trei luni din acest an un profit net record de 136,5 mil. lei (30,5 mil. euro), mai mare decât profitul bugetat de companie pe tot anul 2014, de 96,9 mil. lei (21,6 mil. euro). Cum a obţinut Transelectrica  aceste profituri uriaşe, în condiţiile în care consumul de energie a scăzut? Creşterile de tarif şi investiţiile mai mici au fost cheia către aceste câştiguri care au umflat acţiunile în acest an. După ieşirea Fondului Proprietatea acţiunile au scăzut până la 19,17 lei/acţiune, de la  23,38 lei/acţiune, cât era înainte de vânzare. Transelectrica este controlată de stat, prin Secretariatul General al Guvernului, care deţine 58,68% din acţiunile companiei. Evoluţia tranzacţiilor cu acţiunile Transelectrica, din ultima perioadă, se află în atenţia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

×