x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Clasamentul afacerilor: jumătate din economie s-a prăbușit

Clasamentul afacerilor: jumătate din economie s-a prăbușit

de Dan Straut    |    21 Aug 2020   •   10:32
Clasamentul afacerilor: jumătate din economie s-a prăbușit

În prima jumătate din acest an, 50 din cele 100 de sectoare ale economiei au avut afaceri în scădere față de aceeași perioadă din 2019. În jumătatea inferioară a clasamentului, cu scăderi ale cifrelor de afaceri, se regăsesc aproape toate sectoarele productive, în timp ce pe palierul superior, cu creșteri, s-au remarcat comercianții, constructorii și prestatorii de servicii profesionale. Transporturile aeriene au consemnat cel mai abrupt „picaj” al afacerilor, cu un minus de aproape 60%, iar - de cealaltă parte - comerțul cu motociclete a crescut fabulos, cu peste 70%, arată statisticile oficiale analizate de Jurnalul.

 

 

Media generală a evoluției cifrelor de afaceri din primul semestru al acestui an este de -1,7%, după ce media pe anul trecut fusese +9,8%, fapt care arată cât de puternic a lovit criza coronavirus în economie. Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), în primele 6 luni din 2020, cel mai mult au scăzut afacerile transportatorilor aerieni (-58,8%), agențiilor de turism (-47,2%) și organizatorilor de jocuri de noroc (-41,9%) - desigur, pe fondul blocării acestor activități în lunile stării de urgență. Acestea sunt urmate de un grup de 5 domenii în care afacerile au scăzut cu proporții de 30-40%, începând cu HoReCa (-38,6%) și încheind cu industria energetică (-31,5%), după care vine un alt grup, de 24 de domenii cu scăderi între 10% și 30%. Per total, sunt 50 de domenii pe minus, din care 32 cu scăderi de peste 10%.

 

Valoare adăugată, câștiguri pe măsură

 

De cealaltă parte a clasamentului, cu cele mai mari creșteri ale cifrelor de afaceri, s-au remarcat sectoarele „activități profesionale, științifice și tehnice” (+87,8%), comerțul cu motociclete și piese de schimb (+71,9%), renovări de clădiri (+49,4%) și comerțul online (+39,3%). Urmează un grup de 9 sectoare cu creșteri cuprinse între 20% și 30% (unde se regăsesc, între altele, construcțiile inginerești, serviciile informatice, serviciile de curățenie, poșta și curieratul). Clasamentul continuă cu un alt grup de 5 sectoare cu creșteri cuprinse între 10% și 20%, printre care avem construcția de locuințe, comerțul angro cu articole de tehnologie și serviciile de secretariat-birotică pentru firme. Astfel că, per total, din cele 50 de domenii cu afaceri pe plus doar 19 au crescut cu peste 10%. Putem spune, astfel că acele sectoare care n-au fost blocate administrativ și cele care aduc valoare adăugată mare au fost cele mai câștigate în primul semestru din acest an - ca, de altfel, și în anii anteriori.

 

 

Cinci sectoare, în echilibru

 

La mijlocul clasamentului nostru, cu creșteri/scăderi mai mici de 1% ale cifrelor de afaceri, se regăsesc cinci domenii care par să-și fi păstrat echilibrul în condiții de criză. Acestea sunt tranzacţiile imobiliare (+0,9%), comerţul angro cu alimente, băuturi şi tutun (+0,5%), fabricarea produselor textile (-0,7%), transporturile pe apă (-0,8%) și comerțul angro în magazine nespecializate (-0,9%).

 

 

Chiar dacă românii s-au înghesuit în magazine și hipermarketuri pentru aprovizionarea de criză, afacerile din retail au crescut doar cu 7,5%, iar cele din industria alimentară - cu 4%.

 

 

×