Este o zi bună pentru România, pentru că un partid spune nu hoției, spune ministrul demisionar al Economiei, Claudiu Năsui, care și-a prezentat bilanțul celor opt luni de mandat.
El a criticat sistemul politic românesc, invocând numirile în funcții pe considerente politice, pe cei ce au „pixul banilor și butoanele de cheltuit banii publici”, vorbind și de nevoia de reformă din companiile de stat.
Năsui a amintit de demararea procedurilor de listare a Salrom și de exploatarea zăcămintelor de grafit, în contextul electrificării din industria auto și a nevoii de baterii electrice, de schema de mers la târguri internaționale la care a renunțat, „o mare familie, care se plimbau pe banii noștri peste tot”, precum și de administratorii speciali din companiile de stat, funcție ce va fi eliminată după aparția unei ordonanțe de urgență aflată acum pe circuitul de avizare.
Ministrul demisionar a vorbit și de schemele de ajutor de stat cu promisiuni neacoperite, oferind exemplul Startup nation, unde s-au plătit anul acesta 600 de milioane de lei pentru promisiuni din 2018.