Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a avizat fuziunea CE Rovinari, CE Turceni şi CE Craiova cu termoserv-urile care le deservesc.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a avizat fuziunea CE Rovinari, CE Turceni şi CE Craiova cu termoserv-urile care le deservesc. Măsură constituie un prim pas în vederea constituirii Companiei Integrate Electrica, ce ar trebui să conţină complexurile Rovinari, Turceni, termoservurile lor, Hidroelectrica, Hidroservurile ce o deservesc, cele trei filiale Electrica de distribuţie şi Electrica Serv, filiala de mentenanţă. Decizia a fost luată în baza strategiei energetice a României pentru perioada 2007-2020, aprobată prin HG 1096/2007, potrivit AVAS. Declanşarea acestui proces presupune elaborarea proiectului de fuziune de către administratorii societăţilor comerciale participante şi depunerea acestuia în forma şi conţinutul avizat de Consiliul de Administraţie, semnat de conducerea executivă, la Oficiul Registrului Comerţului şi publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României. "Abia după parcurgerea unor etape preliminare, se va putea emite un alt Ordin comun şi un alt mandat special reprezentanţilor AVAS în AGEA pentru a se pronunţa, în termen legal, asupra proiectului de fuziune", potrivit AVAS.
Citește pe Antena3.ro