Fondul Monetar Internaţional nu a impus anumite măsuri privind reducerea cheltuielilor bugetare, iar o decizie în ceea ce priveşte concedierile în sectorul public va fi luată de către guvern, a declarat, astăzi, şeful misiunii de evaluare a acordului, Jeffrey Franks.
"FMI nu a impus anumite măsuri (privind reducerea cheltuielilor bugetare - n.r.). Au fost declaraţii în presă că am fi responsabili pentru concedierea a 100.000 de oameni. Nu este cazul. Există o reducere privind cheltuielile de personal, pe care am agreat-o. Cum va fi acest nivel atins, va fi o decizie a guvernului", a spus Franks, după o întâlnire cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Potrivit oficialului FMI, cele mai multe măsuri agreate de Fond cu Ministerul Finanţelor în ceea ce priveşte bugetul pe 2010 vizează reducerea cheltuielilor publice, pentru atingerea unui deficit de 5,9% din PIB.
Citește pe Antena3.ro