x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Conservatorismul românilor, speculat de bancheri: la 1 leu plătit, băncile au încasat 5

Conservatorismul românilor, speculat de bancheri: la 1 leu plătit, băncile au încasat 5

de Adrian Stoica    |    Valentin Gros    |    28 Ian 2021   •   08:13
Conservatorismul românilor, speculat de bancheri: la 1 leu plătit, băncile au încasat 5

Criza economică şi creşterea preţurilor au erodat puternic anul trecut veniturile populației. În faţa nesiguranţei zilei de mâine, românii au devenit mai chibzuiţi cu banii lor. Au redus sau au tăiat cu totul  cheltuielile neesenţiale pentru viaţa de zi cu zi şi au pus deoparte mai mulţi bani. Statisticile BNR arată că valoarea depozitelor bancare ale populaţiei a înregistrat un salt consistent comparativ cu 2019, dar conservatorismul lor a fost speculat de bănci, acestea oferind dobânzi care abia au acoperit inflaţia şi cu mult mai mici comparativ cu alte forme de economisire.

 

În decembrie 2020 depozitele în lei ale populaţiei atinseseră valoarea de 151.428 milioane de lei, ceea ce reprezintă o creştere faţă de luna decembrie 2019 cu 15,5% (13,1% în termeni reali), potrivit datelor publicate ieri de Banca Centrală. De asemenea, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au crescut până la 105.252 milioane de lei. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 15,3% și de 13,2%, dacă indicatorul este exprimat în euro.

 

Top 10 bănci în funcţie de dobânzile la depozite

 

Top 10 bănci care oferă cele mai mari dobânzi la depozitele de 10.000 de lei pe durata de un an, cu plata la scadență, realizat pe baza datelor centralizate de site-ul de profil Conso.ro, ne arată că băncile ne oferă randamente puţin peste inflaţie. Valoarea actuală a inflației anuale (decembrie 2020 față de decembrie 2019) a fost de de 2,06%, potrivit Institutului Național de Statistică (INS). Totuși, mai mult de un punct procentual peste acest nivel obținem numai de la patru bănci: TBI Bank (3,80%), BRCI (3,60%), OTP Bank (3,30%), CEC Bank (3,10%). Alte trei societăți bancare (Idea Bank, Techventures Bank și Vista Bank) oferă, la acest tip de economisire, o dobândă de 3%. Topul este completat de Banca Românească (2,85%), First Bank și Garanti Bank (ambele acordând o dobândă de 2,80%).

 

Randamentele la depozitele în euro, şi mai mici

 

În ce privește economisirile în moneda europeană, la depozitele pe un an de 2.000 de euro, cel mai mare randament, de 0,6%, îl aplică Idea Bank. Astfel, pentru cei 2.000 de euro plasați în cont, depunătorul primește, după 12 luni, o sumă brută de 12 euro, din care se reţine impozitul pe venit de 10%. Pe locurile următoare în acest clasament se află trei bănci, toate oferind o dobândă de 0,50%: BRCI, Porsche Bank și TBI Bank. Pe poziția a cincea se situează Vista Bank (0,40%). Alte două bănci (First Bank și Alior Bank) merg pe un randament al clientului de 0,35%, iar alte două, Garanti Bank și Credit Agricole, acordă 0,30%. Pe ultimul loc în Top 10 se clasează Libra Bank, cu o dobândă de 0,25%, așadar în acest caz, la 2.000 de lei, clientul încasează, după un an 5 euro, din care plăteşte impozitul pe venit şi rămâne cu 4,5 euro.

 

Cele mai profitabile bănci dau dobânzi mici

 

Băncile din România au realizat, în primele nouă luni ale anului trecut, un profit net cumulat de aproape 4,7 miliarde de lei, conform datelor Băncii Naționale a României (BNR). Suma este cu 9% mai mică decât nivelul înregistrat în aceeași perioadă din 2019, când profiturile societăților bancare au totalizat 5,1 miliarde de lei. Un declin destul de modest, având în vedere că 2020 a fost anul crizei COVID-19. Interesant că din totalul de 4,7 miliarde de lei consemnat în perioada ianuarie – septembrie 2020, profiturile raportate de trei bănci (Banca Transilvania, BCR şi BRD) au însumat mai mult decât jumătate, respectiv 2,5 miliarde de lei. Niciunul din aceste nume grele ale sistemului bancar nu apare în Top 10 dobânzi la depozite. Rezultă astfel că băncile cu volum mic de afaceri oferă clienților câștiguri mai bune, pentru a-și majora cifrele de vânzări.

 

Valoarea dobânzilor încasate, de 5 ori mai mare decât cea a dobânzilor plătite

 

Veniturile din dobânzile la creditele obţinute de băncile din România au ajuns, la sfârşitul lunii septembrie a anului trecut, la 14,4 miliarde de lei, în timp ce dobânzile plătite clienţilor pentru depozite au fost de numai 2,87 miliarde de lei, rezultând un venit net de circa 11,5 miliarde de lei. Diferenţa dintre dobânzile încasate şi cele plătite în 2020 a rămas apropiată de cea înregistrată în 2019, an în care  veniturile băncilor din dobânzi au ajuns la 18,8 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile pe care le-au avut cu dobânzile plătite au fost de aproximativ 3,8 miliarde de lei. 



 

Băncile care oferă cele mai mari dobânzi pentru depozitele de 10.000 de lei pe durata de 12 luni, plata la scadență

Banca

Dobândă brută

Câștig brut

(lei)

Câștig net

(lei)

TBI Bank

3,80%

380

342

BRCI

3,60%

360

300

OTP Bank

3,30%

330

297

CEC Bank 

3,10%

310

279

Idea Bank

3,00%

300

270

Techventures Bank

3,00%

300

270

Vista Bank

3,00%

300

270

Banca Românească

2,85%

285

256,5

First Bank

2,80%

280

252

Garanti Bank

2,80%

280

252

Sursa: Conso.ro

 

Băncile care oferă cele mai mari dobânzi pentru depozitele de 2.000 de euro pe durata de 12 luni, plata la scadență

Banca

Dobânda brută

Câștig brut

(euro)

Câștig net

(euro)

Idea Bank

0,60%

12

10,8

BRCI 

0,50%

10

9

Porsche Bank

0,50%

10

9

TBI Bank

0,50%

10

9

Vista Bank

0,40%

8

7,2

First Bank

0,35%

7

6,3

Alior Bank

0,35%

7

6,3

Garanti Bank

0,30%

6

5,4

Credit Agricole

0,30%

6

5,4

Libra Bank

0,25%

5

4,5

Sursa: Conso.ro



 

Top 5 bănci cele mai mari profituri nete în primele 9 luni din 2020

Nr. crt.

Banca

Profitul net

(lei)

1

Banca Transilvania

901,5 milioane

2

BCR

845,8 milioane

3

BRD

719 milioane

4

Raiffeisen Bank

583 milioane

5

ING Bank

443 milioane

Sursa: BNR

 

Randament mediu de 6,19% la Pilonul II

 

Pensiile private obligatorii (Pilonul II) au oferit participanţilor anul trecut un randament mediu de 6,19%, ceea ce înseamnă de trei ori peste rata inflației. În termeni monetari,  fondurile de Pilon II au produs în 2020 un câștig net exclusiv pentru participanți în valoare de 900 de milioane de euro. De asemenea, calculele arată că pe întreaga perioadă de funcționare (2008-2020), Pilonul II a înregistrat un randament mediu anual de 8,17% (față de o inflație medie anuală de 2,97%), însemnând un câștig net pentru participanți de peste 3,5 miliarde de euro. 

 

 

Pensiile facultative, peste dobânzile bancare

 

În ceea ce priveşte pensiile private facultative - Pilonul III, ele au înregistrat anul trecut un randament mediu de 4,64%. Pe toată durata de funcționare, aproape 14 ani, fondurile de pensii facultative au realizat un randament mediu anual de 5,97%. 

 

Titlurile de stat, randament apropiat de cea mai bună dobândă bancară

 

Titlurile de stat pot fi şi ele o variantă pentru plasarea economiilor, asigurând un câştig peste dobânzile la depozite existente acum în piaţă. Excepţiile le constituie  doar două bănci care ofereau dobânzi peste randamentele titlurilor de stat, dar aplicat impozitul pe venit de 10%, practic, veniturile nete sunt cam aceleaşi. De exemplu, în luna august a anului trecut erau puse în vânzare noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani. Rata dobânzii era de 3,5% pentru un an, iar venitul este neimpozabil, spre deosebire de depozitul bancar. Să presupunem că o persoană achiziţionează 10.000 titluri de stat în valoare de 1.000 lei. După un an, câştigul obţinut de aceasta este de 325 lei (venit neimpozabil). Aceeaşi sumă depusă într-un depozit bancar pe termen de un an la banca cu cea mai mare dobândă din piaţă aduce un câştig brut de 380 de lei. Acestui câştig i se aplică impozitul pe venit de 10%, rezultând un câştig net de 342 de lei. 

Plasamentele în fonduri, o opţiune serioasă

 

Un profit mult mai mare obţineaţi dacă a aveaţi banii plasaţi în fonduri deschise. Cele mai performante cinci fonduri au înregistrat anul trecut randamente anuale nete între 7,4% și 17,4%, iar pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante cinci fonduri au avut randamente cuprinse între 27,7% și 47,7%, obținute de-a lungul ultimilor 3 ani (față de luna decembrie 2017).

 

Top 5 cele mai performante fonduri deschise

Denumire Randament la 12 luni (%)

BT Energy 17,4

OTP Global Mix 11,6%

OTP Premium Return-Clasa L 9

NN(L)International Romanian Bond 7,8

Amundi Stabilo 7,4 


 

Din primele 5 firme ale indicelui BET,  doar una a adus câştig

 

Spre comparaţie, indicele principal BET,  care reflectă evoluția celor mai tranzacționate 17 companii de pe Piața Reglementată a BVB, exclusiv societăţile de investiţii financiare, a încheiat anul 2020 cu o scădere de 1,7%. Cele 17 societăți sunt: BRD, BVB, Conpet, Digi, Electrica, Fondul Proprietatea, Medlife, Romgaz, Nuclearelectrica, OMV Petrom, Transgaz, Transelectrica şi Banca Transilvania, Alro, Purcari, Teraplast şi Sphera Franchise Group. O singură acțiune din primele 5 cele mai importante componente ale indicelui BET al Bursei de Valori București (BVB) oferă randament pozitiv pe durata ultimelor 12 luni. Printre celelalte 4 perdante, se numără și două titluri ale unor bănci de Top 3 în România. Acțiunea Fondul Proprietatea (FP), care are cea mai mare pondere, 20,72%, în indicele BET avea ieri o valoare de 1,5250 de lei. La data de 27 ianuarie 2020, așadar anul trecut pe vremea aceasta, nivelul era de 1,3045 de lei. Astfel, pe durata unui an, jucătorul la bursă care a mizat pe acest titlu ar fi câștigat circa 17% din suma investită. Câștigul este de peste 4 ori mai mare decât cea mai bună dobândă oferită de sistemul bancar pentru aceeași perioadă, de 3,80%.

A doua acțiune din punctul de vedere al ponderii în indicele BET este Banca Transilvania (TLV), cu 19,05%. Aceasta a coborât, pe durata ultimelor 12 luni, de la 2,3767 la 2,3100 lei, respectiv cu 2,8%. Cu alte cuvinte, miza pe titlul TLV ar fi adus o pierdere de 2,8%. OMV Petrom (SNP) are o pondere de 16,70% în indicele BET. Și această acțiune a scăzut în ultimul an calendaristic, de la 0,4349 până la 0,4015 lei, cu 7,8%. Titlul BRD Societe Generale (BRD), cu 10,44% pondere în BET, a înregistrat, de asemenea, un declin, de la 16,0184 la 15,3000 lei, așadar cu 4,5%. Romgaz (SNG) are 8,82% pondere în BET și a consemnat, la rândul său, un declin de peste 15%, de la 36,8933 până la 31,1500 lei.

×
Subiecte în articol: dobanzi