x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Contractarea gazelor naturale pe o piață liberă în şase pași

Contractarea gazelor naturale pe o piață liberă în şase pași

de Adrian Stoica    |    24 Iun 2020   •   10:38
Contractarea gazelor naturale pe o piață liberă în şase pași
Sursa foto: triloks/Getty Images/iStockphoto

Data de 1 iulie este tot mai aproape, iar liberalizarea pieţei gazelor naturale pentru consumatorii casnici bate la uşă. Cu toate acestea, mulţi dintre consumatorii casnici, 3,4 milioane, încă nu ştiu ce trebuie să facă pentru a obţine cele mai bune preţuri. Tocmai de aceea, Asociaţia Energia Inteligentă a pregătit un ghid în care sunt prezentaţi paşii pe care trebuie să-i urmăm pentru a fi siguri că vom alege cea mai avantajoasă ofertă de preţ din piaţă.

 


Pasul 1. Verificați pe factura dvs. care este prețul final al gazelor pe care-l plătiți în prezent
Pe a doua pagină a facturii se găsește prețul final (fără TVA) pe care îl achită consumatorul casnic de unde poate să se determine prețul pe care îl achită pe gaze.

Pasul 2. Verificați ofertele furnizorului actual și ofertele altor furnizori de gaze pentru localitatea dvs. pe Comparatorul de Preț al Gazelor 
Pe pagina Autorității de Reglementare în Domeniul Energiei (www.anre.ro ) se găsește comparatorul de preț de unde se pot selecta ofertele pentru orașul unde este locul de consum:

Aceste date trebuie să fie verificate deoarece este posibil ca prețul înscris pe acest tabel să nu fie prețul final de pe factură pentru un contract de gaze pe perioada unui an. Pentru a veni în sprijinul consumatorilor casnici, Asociația Energia Inteligentă publică analize în care cuprinde și costurile care nu sunt evidențiate aici, care ar trebui consultate pentru corectarea acestora.

Se poate observa că cel mai mic preț la gaze prezentat pe site-ul oficial al ANRE este, în fapt, pe poziția a IV -a în ordinea crescătoare a prețului final, dacă adăugăm toate costurile.
Prețul final care se găsește pe factura de gaze trebuie comparat cu prețul final considerat optim (cel mai bun preț și cea mai de încredere ofertă). 
Pasul 3. Alegerea celei mai bune oferte 
În situația în care prețul final pe care-l plătiți în prezent este mai mic decât prețul final cel mai bun de pe Comparatorul de Preţ Gaze ANRE, solicitați prin e-mail furnizorului existent trimiterea unui proiect de contract de furnizare a gazelor pentru a continua relația comercială.
În situația în care prețul pe care-l plătiți în prezent este mai mare decât prețul cel mai bun de pe Comparatorul de Preț Gaze ANRE, solicitați o ofertă furnizorului actual. Dacă oferta furnizorului dvs. nu este una apropiată sub aspectul prețului la gaze, termenului de plată, garanțiilor percepute etc., adresați-vă furnizorului care are cea mai bună ofertă din piață prezentată pe Comparatorul de Preț Gaze ANRE, în vederea încheierii contractului cu acesta. Pentru încheierea contractului este necesară trimiterea prin e-mail către furnizorul ales a unei copii după Cartea de Identitate, o copie a facturii de gaze primite de la actualul furnizor, actul de proprietate/contractul de închiriere și solicitarea trimiterii unui proiect de contract de furnizare gaze.
Pasul 4. Contractarea gazelor naturale 
Citiți cu mare atenție contractul pe care-l primiți pe e-mail și verificați ca acesta să conțină exact ceea ce vi s-a ofertat.
Atenție sporită la următoarele aspecte:
* Să nu cuprindă alte costuri decât cele evidențiate în ofertă;
* Nu acceptați prețuri în contracte pe termen scurt în alte monede decât moneda națională;
* Nu acceptați clauze (contracte) care permit furnizorului să stabilească modificări ale prețului în perioada de valabilitate a contractului, exceptând cele prevăzute de legislația în vigoare (modificare tarife reglementate, modificare TVA etc.);
* Nu acceptați nicio condiționalitate de schimbare a furnizorului;
* Nu acceptați în contracte pe termen scurt (până la un an) ca prețul să poată fi modificat în funcție de cursul valutar, inflație etc.;
* Nu acceptați termene de plată mai mici de 30 de zile.
Pasul 5. Verificați ca facturile să fie conform contractului semnat 
La primirea primei facturi de la semnarea contractului se impune să se verifice ca prețul de pe factură să fie identic cu cel care a fost stabilit prin contract. De asemenea este recomandată verificarea pe factură a indexului vechi și a celui nou și a PCS-ului de pe factură cu PCS-ul publicat de operatorul de distribuție din orașul în care se găsește locul de consum.

Pasul 6. Verificați periodic noile oferte pe piața de gaze și schimbați furnizorul de gaze atunci când există oferte mai bune pe piață
Ofertele de gaze după liberalizarea pieței vor continua să apară, astfel că este foarte posibil să apară pe Comparatorul de Pret al ANRE (www.anre.ro ) oferte mai atrăgătoare decât ceea ce are un consumator la un moment dat. În astfel de situații puteți să cereți furnizorului actual modificarea prețului sau să încheiați un nou contract cu un nou furnizor, urmărind aceiași pași descriși anterior.
 

×