Taxa de poluare auto plătită pentru înmatricularea maşinilor
second-hand creşte cu pînă la 700 de euro din taxele plătite suplimentar către
RAR.
Taxa de poluare auto plătită pentru înmatricularea maşinilor second-hand creşte cu pînă la 700 de euro din taxele plătite suplimentar către RAR.
Românii care vor să înmatriculeze în circulaţie o maşină
second-hand achiziţionată din străinătate trebuie să plătească o serie de dări
suplimentare. Calculul taxei de poluare auto, intrată în vigoare la 1 iulie, se
face pe baza cantităţii de emisii de CO2 trecută în cartea de identitate a maşinii.
Costurile suplimentare apar pentru înmatricularea maşinilor care nu au trecute
aceste emisii în cartea de identitate. Testul de măsurare a emisiilor de CO2 se
poate realiza doar la trei centre RAR din ţară şi costă în jur de 2.200 de lei
(600 de euro). Proprietarii maşinilor care au trecută cantitatea de CO2 în
cartea tehnică, dar nu o au trecută în cartea de identitate vor scăpa mai
ieftin, deoarece acest serviciu se poate realiza la orice sediu RAR şi costă 25
de lei.
REDUCERE. Alte
costuri suplimentare apar pentru cei care vor să beneficieze de reduceri la înmatricularea
maşinilor, reduceri care se calculează în funcţie de starea tehnică generală a
maşinii, dotare şi vechime. Elementele de depreciere în funcţie de care este
calculată taxa de poluare auto sînt evaluate contra cost de Registrul Auto Român,
iar cumpărătorii nemulţumiţi de valoarea taxei de poluare vor avea
posibilitatea să conteste suma apelînd la un expert autorizat din cadrul
Corpului Experţilor Tehnici. Testul pentru stabilirea deprecierii
autovehiculelor la RAR se ridică la 243 de lei (66,6 euro) la maşinile cu masă
maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone şi la 299 de lei (82 euro)
pentru cele care depăşesc această greutate.
RESTITUIRE. Sute
de oameni s-au înghesuit ieri la Direcţiile Generale de Finanţe Publice din ţară
pentru a depune dosarul de restituire a diferenţei dintre taxa de primă înmatriculare
şi taxa de poluare auto. “Oamenii fie cer restituirea diferenţei pentru taxa de
primă înmatriculare, fie cer calcularea taxei valabilă după noua lege”, a
explicat Mircea Călin, directorul Adminstraţiei Financiare Timişoara. Unii funcţionari
au fost luaţi prin surprindere de numărul mare al celor care au venit să depună
cereri de restituire.