x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Creștere ALARMANTĂ a inflației. Mâncarea și serviciile s-au scumpit

Creștere ALARMANTĂ a inflației. Mâncarea și serviciile s-au scumpit

12 Oct 2021   •   09:44
Creștere ALARMANTĂ a inflației. Mâncarea și serviciile s-au scumpit

Inflația a crescut la 6,3% în septembrie 2021, de la 5,3% în luna august. Produsele nealimentare s-au scumpit cu 8,71%, mâncarea cu 4,26%, iar serviciile cu 3,75%, arată INS.

Conform INS, preţurile de consum în luna septembrie 2021 comparativ cu luna august 2021 au crescut cu 0,8%. Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 5,6%, în timp ce rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2021 comparativ cu luna septembrie 2020 a ajuns la 6,3%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2020 - septembrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2019 - septembrie 2020) este 3,6%.

De asemenea, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna septembrie 2021 comparativ cu luna august 2021 este 100,83%.

Potrivit INS, rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2021 comparativ cu luna septembrie 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 5,2%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2020 - septembrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2019 - septembrie 2020) determinată pe baza IAPC este 2,9%.

Banca Naţională a României a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, conform unei prezentări realizate în august de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

"După acest vârf care este deja în prezent, îl avem aici după noi, inflaţia (...) va depăşi 5%, sau va fi în jur de 5%. Şi subliniez acest lucru pentru că de regulă când noi facem o prognoză la sfârşitul anului, să spunem va fi 5,6%, cum este şi aici, există tendinţa să se spună aşa: Banca naţională prognozează de acum înainte o inflaţia de 5,6%, preţurile vor creşte cu 5,6%. Nu este aşa. Inflaţia e deja 5%, deci mai degrabă vedem, bineînţeles şi cu acţiunea politicii monetare, care a început deja să se întărească, mai degrabă vedem o temperare a creşterilor de preţ şi acesta este efortul nostru, să menţinem inflaţia între 5 - 5,5% până la sfârşitul anului pentru ca apoi, datorită efectului de bază indicele preţurilor de consum în ianuarie coboară deja sub 5%, pe la 4 şi ceva la sută. Am punctat şi trimestrul III şi trimestru IV, sfârşit de trimestru ca să vedeţi că aceşti 5,6% nu este o noutate. Nu este o prognoză că preţurile vor creşte de acum înainte. Prognoza noastră este că prin eforturi, inclusiv în domeniul monetar, vom reuşi să ţinem preţurile undeva între 5 şi 5,5%. Mă refer la indicele preţurilor de consum. Deci creşterile din toamnă vor fi foarte mari. Pentru sfârşitul anului următor datorită faptului că dispare şi efectul de bază din in ianuarie cu electricitatea şi cel din vară cu gazele naturale prognoza noastră este indicele preţurilor de consum coboară la 3,4%", a spus Mugur Isărescu. 

×
Subiecte în articol: inflatie scumpiri mancare servicii nealimentre