x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Criza forţei de muncă, tratată cu asiatici

Criza forţei de muncă, tratată cu asiatici

de Giulia Anghel    |    12 Dec 2018   •   10:30
Criza forţei de muncă, tratată cu asiatici

Din ce în ce mai mulți muncitori din alte țări vin să lucreze în România. Este rezolvarea imediată pe care au găsit-o antreprenorii pentru că tinerii care vor să muncească pleacă în străinătate, iar șomerii preferă să trăiască din ajutoare sociale. Dacă școlile profesionale ar fi înființate acum, vor da roade peste 10 ani. Între timp, importăm din alte țări oameni care să muncească în locul nostru.

Criza forței de muncă este din ce în ce mai acută. Dacă între 2014 și 2016 au venit din alte state 5.000 de lucrători/an să lucreze în România, din 2017 numărul lor a început să crească. Anul trecut, firmele de recrutare au adus pe piața muncii circa 15.000 de persoane din țările care nu sunt membre UE. Acestea au între 18 și 34 de ani și vin mai ales din Turcia, China, Filipine și Vietnam. Guvernul a dat undă verde angajatorilor să aducă în țară maximum 13.500 de lucrători extracomunitari de la 1 ianuarie 2019. Decizia este motivată de faptul că în primele opt luni din acest an au existat 63.800 de locuri de muncă neocupate.

Deficitul se va accentua

Cu toate astea, numărul este mult prea mic față de nevoile pieței. Nici în viitor lucrurile nu vor sta mai bine.

„Deficitul de forță de muncă se va accentua pentru că există o criză foarte mare la nivel european. Până acum au plecat din țară oamenii foarte buni, acum au început să plece și cei mai puțin buni. Și nu suntem capabili să stopăm acest exod”, Liviu Rogojinaru, secretar general CNIPMMR.

Companiile apelează la firmele de recrutare, care au înțelegeri cu agenții acreditate pe piața muncii din statele respective. Salariile sunt stabilite dinainte, iar sumele variază de obicei între 600 de dolari/lună pentru lucrătorii necalificați și 2.000 de euro/lună pentru programatori. „Preferăm specialiști în IT din Filipine pentru că știu bine limba engleză. Din India nu aducem pentru că se falsifică diplomele de studii și nu riscăm”, ne-a declarat Oana Peca, manager Prestige Recruitment . „Angajatorii sunt foarte entuziasmați de faptul că au scăzut taxele și vor să aducă mai mulți lucrători în viitor. S-a schimbat legislația și acum procesul de selecție durează mai puțin, circa 2-3 luni. Acum este nevoie de lucrători mai ales în construcții, ateliere auto, HoReCa”, a mai spus Oana Peca.

 

Muncitorii calificaţi lipsesc

 

Antreprenorii apelează la lucrători din alte țări ca ultimă variantă, întrucât recrutarea lor este costisitoare și îndelungată. „Se tot vorbește de muncitori asiatici, însă eu cred că trebuie să ne uităm și mai aproape, fiindcă există forță de muncă și în R. Moldova sau Ucraina. Sunt vorbitori de limbă română, deci pot deveni productivi mai repede și mai ușor”, este de părere secretarul general al CNIPMMR. Deși există variante la importul de forță de muncă, acestea nu se pot aplica în prezent. „Școlile profesionale nu sunt o soluție viabilă acum. Va dura vreo trei ani să fie acordate fonduri pentru înființarea lor, elevii vor începe să învețe în 5-6 ani, iar în producție vor ajunge în 10 ani”, crede Liviu Rogojinaru, secretar general Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România

 

Pomenile sociale taie pofta de muncă

 

În prezent, există aproximativ 400.000 de șomeri înregistrați care ar putea deveni activi pe piața muncii. „Aici sunt mai multe probleme. Vor veni la lucru când se vor opri pomenile sociale. Atâta timp cât au 900 de lei/lună ajutor de șomaj, plus indemnizațiile pentru 2-3 copii mici, ajung la 2.000 de lei și nu vor să vină la serviciu. Știți ce-mi spun? Că dau 200 lei pe transport, așa că nu vin. Aici au dreptate, însă ne este imposibil acum să mergem cu salariile în sus”, Liviu Rogojinaru, secretar general CNIPMMR

 

Cifra

 

400.000

de lucrători lipsesc în domeniul construcțiilor.

 

 

Intre linii

Numai în industria HoReCa se caută 50.000 de persoane.

 

Explicatie foto

 

Tinerii români aleg între studii superioare şi plecarea din ţară, aşa că antreprenorii nu mai au de unde să aleagă

 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: criza forta de munca