x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Criza loveşte în mall-uri

Criza loveşte în mall-uri

de Daniela Ivan    |    08 Oct 2008   •   00:00

Detailiştii americani anunţă vânzări slabe pe luna septembrie ca urmare a crizei financiare. Multe mall-uri de îmbrăcăminte raportaeză vânzări foarte slabe iar magazinele deschise de mai puţin de un an riscă să dea faliment.

Şi mall-urile au probleme, în SUA rata de neocupare a galeriilor comerciale a crescut la cel mai înalt nivel din 2001 şi a ajuns la 6,6, conform firmei de cercetare imobiliare Reis Inc. Pe fondul recesiunii economice, chiria lunară  pe metru pătrat a scăzut în septembrie la 17,57 dolari, cu 0,2% mai puţin faţă de luna trecută.  

Şi la noi, există riscul ca multe mall-uri şi centre comerciale să-şi reducă chiriaşii din galeriile comerciale pe fundalul slăbirii puterii de cumpărare a populaţiei, dar şi al numărului din ce în ce mai mare de centre aflate în construcţie.

×
Subiecte în articol: economic