Cum a pierdut România 9 miliarde de euro

În loc să atragă investiţiile atât de ne­ce­sare în aceste vremuri de criză, sta­tul român îşi dă cu stângul în dreptul. Birocraţia, răzgândirea, trenarea, lipsa infrastructurii şi corupţia scot din minţi multinaţionalele care au în­cercat să facă ceva. Şi unii chiar şi-au luat tălpăşiţa.

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, semnează în deplasările sale din străinătate contracte pe bandă rulantă pentru energie, gaze, reactoa­re, trenuri de mare viteză sau chiar por­tavioane. Preşedintele american, Barack Obama, şi omologul său chi­nez, Hu Jintao, au încheiat săp­tă­mâna trecută acorduri de export în valoare de 45 de miliarde de dolari.

Autorităţile din România nu nu­mai că nu pleacă la peţit de investitori străini, ba mai mai mult chiar îi îm­piedică şi pe cei care vor să vină. In­vestiţii de aproape 9 miliarde de euro au fost puse pe butuci în ultimii trei ani. La această sumă se adaugă sume consistente, care ar fi fost aduse la buget prin taxe în momentul în care ar fi intrat în construcţie sau pro­duc­ţie. Terminale de mărfuri, fabrici, Au­to­strada Comarnic – Braşov sau reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă sunt exemple grăitoare despre cum au­to­ri­tăţile gestionează relaţia cu investitorii. România a pierdut în 2008 cursa pentru o fabrică Mercedes. Nemţii luau în calcul deschiderea uzinei în parcul Tetarom III, de lângă Cluj, iar o altă variantă luată în calcul era judeţul Timiş. Dar germanii au ales să îşi construiască maşinile în Ungaria din cauza infrastructurii proaste pe care o avem, declara într-un inverviu din noiembrie 2010 Andreas Von Mettenheim, ambasadorul Germaniei la Bucureşti. Lipsa infrastructurii îngreuna exporturile pe care Mercedes dorea să le facă.

"Eu, personal, merg cu mare plă­cere pe drumul naţional, dar firmele au nevoi logistice. Şi dacă aceste ce­rinţe logistice sunt satisfăcute este frumos, iar mai tinerilor mei colegi de la ambasadă, cărora le place să meargă la Marea Neagră la sfârşit de săptămână, li s-ar părea foarte frumos dacă autostrada spre Constanţa ar ajunge până pe litoral", declara el.

Apoi, în toamna anului 2009, autorităţile au ratat o investiţie în va­loare de 4 miliarde de euro a grupului chinez de stat COSCO, din cauza birocraţiei şi a faptului că ne-am mişcat mai greu decât contracandidaţii noştri. "Au venit chinezii şi au dorit să cumpere sau să închirieze terminalele de mărfuri din Portul Constanţa. Investiţia a ajuns în portul grecesc Pireu", potrivit unor surse familiare problemei. Autoritatea Portuară din Pireu a semnat la 30 septembrie 2009 un contract cu compania de stat China Ocean Shipping (COSCO), pentru trecerea sub control chinez a mai multor terminale pe o perioadă de 35 de ani. Acordul va aduce Greciei 4,3 miliarde de euro şi va crea 1.000 de locuri de muncă. Anul trecut, un alt scandal de mi­liar­de a lovit încrederea străinilor în Ro­mâ­nia. Francezii de la Vinci s-au re­tras de la construcţia Autostrăzii Co­marnic – Braşov. Consorţiul Aktor-Vinci a denunţat unilateral contractul în aprilie 2010. Contractul era unul de construcţie în concesiune, în valoare de 1,5 miliarde de euro. Potrivit grupului elen Ellaktor, din care face parte compania de construcţii Aktor, contractul a fost anulat deoarece statul român nu a acceptat anumite clauze, situaţie care a condus la imposibilitatea de a obţine finanţare. Tronsonul de autostradă avea ca termen de realizare anul 2014. După finalizarea lucrărilor, statul român ar fi plătit în 26 de ani, în total 4,8 miliarde de euro. Grupul francez Vinci trebuia să construiască tronsonul de autostradă încă din 2005, dar autorităţile de la acea vreme au reziliat contractul, pentru că modul de atribuire contravenea normelor aplicate în Uniunea Europeană. Alegerea ofertei Vinci a stârnit controverse încă de la început, când s-a calculat că în total cei 55 km de autostradă ar fi ajuns să coste 4,8 mili­arde de euro, sumă considerată foarte mare. Austriecii de la Strabag, care candidaseră şi ei, oferiseră cu un miliard de euro mai puţin. Social-de­mocratul Titus Corlăţean, pre­şe­din­tele Comisiei senatoriale de politică externă, a declarat în decembrie că opoziţia Franţei şi Germaniei faţă de aderarea la spaţiul Schengen a fost determinată şi de "cereri de şpagă" pentru tronsonul în cauză. "Pentru acest tronson, Comarnic – Bra­şov, iar presa a semnalat la vremea respectivă, a existat o creştere brus­că a contractului, de o manieră consistentă, care de fapt urmărea să mascheze un act sau o intenţie de act de corupţie", spunea el.

Alţi investitori care s-au săturat de birocraţia românească sunt germanii de la RWE. Grupul de utilităţi a anunţat săptămâna trecută, la cons­truc­ţia unui parc eolian în Dobrogea, pe motiv că nu a obţinut toate avi­zele de construcţie. "RWE a vândut înapoi către Sabloal participaţia de 90% pe care o avea în proiectul eo­lian de 147 MW de la Mihai Vi­teazul, din cauză că această firmă nu a reuşit să obţină avizele de cons­truc­ţie necesare. Pe lângă asta, mai era şi problema dreptului de proprietate asupra terenurilor", spunea Karin Canta, directorul de proiecte eoliene pentru sud-estul Europei şi Turcia, din cadrul grupului german. RWE preluase de la firma Sabloal din Oradea participaţia la acest proiect în decembrie 2009. Un proiect eolian are nevoie de mai mult de 80 de avize şi autorizaţii, iar obţinerea acestora durează circa doi ani, potrivit ex­per­ţilor din piaţa energiei.

Reactoarele de la Cernavodă, pierdute în bâlbâieli
Tot săptămâna trecută, un alt şoc a avut loc în lumea energiei. Rea­li­za­rea reactoarelor 3 şi 4 de la Cerna­vodă, proiect de 4 miliarde de euro, stă într-un fir de păr, după ce GDF Suez, Iberdrola şi RWE au decis să se retragă, invocând incertitudinile economice şi privind piaţa energiei. "GDF Suez, RWE şi Iberdrola au de­cis să nu continue participarea la proiectul nuclear Cernavodă. Incertitudinile economice şi referitoare la piaţă care înconjoară acest pro­iect, având legătură mai ales cu ac­tuala criză financiară, nu sunt compatibile cu cerinţele de capital ale unui nou proiect de energie nu­clea­ră", se arăta într-un comunicat co­mun al celor trei grupuri energetice. Decizia vine după ce grupul CEZ, ca­re a fost ce mai critic cu sta­tul ro­mân în privinţa proiectului, a anun­ţat că se retrage în toamna anului trecut. Astfel, în proiect a mai ră­mas doar statul român îm­preună cu Enel şi ArcelorMittal. De altfel, răz­gân­direa statului e cea care a ţinut în aer proiectul timp de patru ani. Dacă în 2007 se stabilise că Nu­clea­relectrica va avea doar 20% din acţiuni şi din costuri, participând cu activele de pe platfor­mă, ulterior, ministerul Economiei a decis ca statul să deţină 51%. De­cizia a fost luată în baza unor sondaje care arătau că populaţia avea mai multă încredere în proiect dacă statul ar fi majoritar. Au urmat noi negocieri cu grupurile europene şi între timp a sosit criza. Ulterior, finanţarea pe care trebuia să o adu­că Nuclearelectrica pro­por­ţional cu titlurile deţi­nu­te, adică 2 miliarde de euro, a dis­părut după ce banii din Fondul Na­ţio­nal de Dezvoltare au fost cheltu­iţi. Autorităţile au anunţat că vor din nou să fie mi­no­ri­tare, dar ne­go­cierile nu s-au finali­zat nici până acum. Cele două reactoare cumulau 1.400 MW şi urmau să dubleze ener­gia furnizată de cen­trala de la Cernavodă. Acum, cu două reactoa­re, Nuclearelectrica fur­nizează acum 17% din producţia naţională.