Instanța a respins chemarea în judecată depusă de două organizații care solicitau suspendarea autorizațiilor temporare emise de Ministerul Agriculturii, la solicitarea fermierilor reprezentați de AAC, pentru tratarea semințelor de porumb și floarea-soarelui cu neonicotinoide. Imediat după deschiderea procesului, AAC a solicitat și s-a constituit parte a procesului, ca intervenient, aducând argumente solide instanțelor, la fiecare termen.
„Admite excepţia lipsei de interes invocată din oficiu şi respinge în consecinţă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele Federaţia Asociaţiilor Apicole din România – Romapis (…) şi Asociaţia „Eco Ruralis - În Sprijinul Fermierilor Ecologici şi Tradiţionali”, se arată în decizia de astăzi a Curții de Apel Cluj în dosarul 34/33/2025*, având ca obiect suspendarea executării unui act administrativ.
Anul trecut, cele două organizații – Eco Ruralis și Romapis, au deschis un proces împotriva Ministerului Agriculturii pentru suspendarea și ulterior, pentru anularea autorizaților temporare emise pe timpul campaniei de semănat pentru tratarea semințelor de porumb și floarea-soarelui cu neonicotinoide, în parcelele puternic infestate cu dăunători specifici zonei țării noastre, Tanymecus dilaticollis - rățișoara porumbului, mai ales. Fermierii au avertizat în repetate rânduri că fără tratarea seminţelor, culturile de porumb şi floarea-soarelui riscă pierderi masive, întrucât nu există alternative eficiente care să înlocuiască substanţele interzise.
Chiar dacă decizia de astăzi a Curții de Apel Cluj nu este definitivă și poate face obiectul unui recurs în termen de cinci zile de la comunicare, aceasta marchează o nouă victorie a fermierilor din AAC, care s-au constituit parte a procesului, în probarea legalității și, implicit, a nevoii de a fi menținută posibilitatea de emitere a unor autorizații temporare, cu caracter exceptional, de folosire a unor anumite produse fitosanitare și tehnologii, pentru protejarea securității alimentare naționale, în lipsa unor alte soluții cu eficiență dovedită, se precizează în comunicatul ACC.
Alianța mai precizează că este în continuare implicată activ în reprezentarea intereselor și drepturilor fermierilor și în procesul deschis pentru anularea actelor administrative emise de către MADR pentru aceleași autorizații. Acest dosar se află în curs de judecare la Curtea de Apel Cluj, instanța urmând să se pronunțe la data de 25 februarie.


