x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Curtea de Conturi Europeană ia urma banilor spălaţi

Curtea de Conturi Europeană ia urma banilor spălaţi

de Adrian Stoica    |    17 Iun 2020   •   17:00
Curtea de Conturi Europeană ia urma banilor spălaţi

Curtea de Conturi Europeană a demarat un audit vizând acțiunile întreprinse de UE împotriva spălării banilor, în special în sectorul bancar. 

 

Oficiul European de Poliţie (Europol) estimează că pe acest continent valoarea tranzacțiilor suspecte de spălare de bani este de aproximativ 1,3 % din PIB-ul comunitar. 

Curtea se va axa pe transpunerea legislației UE în dreptul statelor membre, pe modul în care sunt gestionate riscurile pentru piața internă, pe coordonarea dintre autoritățile naționale de supraveghere și organismele UE, precum și pe măsurile luate de UE în cazurile de încălcări la nivel național ale legislaţiei. „Spălarea banilor reprezintă o amenințare din ce în ce mai gravă la nivel mondial, infractorii urmărind adesea să spele bani acolo unde controalele sunt cel mai puțin riguroase, de multe ori departe de sursa fondurilor”, a declarat domnul Mihails Kozlovs, membrul Curții de Conturi Europene responsabil de acest audit. (Adrian Stoica)
 

×