Dăianu, despre piaţa energiei din România: Nu se înţelege că liberalizarea pieţei trebuie să fie însoţită de o bună ''organizare''

"Privind piaţa energiei din România nu se înţelege nici acum ca liberalizarea pieţei trebuie să fie însoţită de o bună "organizare", de reguli şi norme adecvate. Liberalizarea nu echivalează cu dereglementare! O piaţă financiară dereglementată orbeşte (light touch regulation) a favorizat marea criză financiară izbucnită în 2008. Pe pieţe în general, prin reglementare, se încearcă limitarea abuzului de poziţie dominantă, coluziuni (înţelegeri neloiale), speculaţii fără limită (inclusiv vânzări în lipsă/short-selling), înşelătorii, etc. Am auzit un înalt oficial al ANRE care sublinia că piaţa înseamnă speculaţie; este un adevăr foarte parţial. Piaţa, alias economie liberă, înseamnă în primul rând producţie şi competiţie, inovaţie. Speculaţia nu trebuie să fie trăsătura de bază. Iar acolo unde este trebuie să intervină autoritatea de reglementare, alte instituţii. Fără reglementări adecvate, o piaţă o ia razna, este împiedicată chiar funcţionarea economiei. Iar acum în Europa avem cvasiregim de război, cel puţin în domeniul energiei. Să fie lăsaţi traderii să facă legea pe piaţă, la propriu şi la figurat? În România, ANRE nu este agenţie pentru dereglementare, aşa cum BNR şi ASF nu sunt autorităţi pentru dereglementarea sistemului financiar, ci pentru o bună reglementare. Oricum, trebuie să economisim energia, alte resurse. Acest deziderat reclamă preţuri care să încurajeze economisirea, chiar şi atunci când se recurge la plafonări. Iar schema de compensare a facturilor trebuie să fie sustenabilă pentru bugetul public, care are încă deficit structural mare", afirmă Daniel Dăianu, în articolul "Războiul şi energia: când costul/preţul marginal explodează ce faci?", publicat pe blogul OpiniiBNR.ro.

El mai spune că preşedintele Franţei a vorbit recent de sfârşitul unei "epoci a abundenţei", altfel spus, se intră într-o era de penurie. În opinia sa, această formulare în sine pune în discuţie conceptul de preţ de echilibru, fiindcă aceasta ar trebui să egalizeze ca tendinţă cererea cu oferta în mod inexorabil. Dar, în lipsa unor politici publice adaptate, ar face-o cu multă excluziune socială şi economică. De aici rezultă nevoia de a redefini consumuri, de a schimba moduri/stiluri de viaţă şi producţie, de a repara relaţia cu natura. Cum se poate realiza aceasta într-o societate/economie liberă, democratică, prezintă dileme şi provocări majore.