x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Datoria pusă de Guvern în spatelele fiecărui român a crescut cu 1.000%

Datoria pusă de Guvern în spatelele fiecărui român a crescut cu 1.000%

de Adrian Stoica    |    19 Ian 2018   •   11:13
Datoria pusă de Guvern în spatelele fiecărui român a crescut cu 1.000%
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Dintre cele 11 ţări foste comuniste care au intrat în Uniunea Europeană, în intervalul 2000-2016, ţara noastră a avut cea mai mare creştere a Produsului Intern Brut pe cap de locuitor, de 106%. Această creştere a venit însă la pachet cu o explozie a datoriei pe cap de locuitor, care ne-a făcut să urcăm în aceşti 16 ani de pe penultima poziţie tocmai pe locul nouă. Cu un salt de circa 1.000 % al acestei datorii, românii s-au trezit cei mai îndatoraţi dintre cetăţenii fostului bloc comunist. Fiecare dintre noi ducea la sfârşitul anului trecut în spate o povară de 3.789 de euro.

România şi Bulgaria au înregistrat în perioada 2000-2016 cele mai mari creşteri ale Produsului Intern Brut pe cap de locuitor dintre ţările foste comuniste.

În România, această creştere a fost de 106%, ea traducându-se printr-un salt de la 8.440 de euro la 17.390 de euro.

Pe locurile următoare s-au plasat Bulgaria, cu o creştere de 98%, Polonia cu 75% şi Ungaria cu 42%. Chiar dacă au înregistrat ritmuri procentuale de creştere mai scăzute, Polonia şi Ungaria se plasau la sfârşitul perioadei menţionate peste România, cu un PIB/cap de locuitor de 20.360 de euro, respectiv 20.150 de euro.

Datoria publică a crescut de 13 ori

Raportându-ne la perioada 2000-2016, datoria publică s-a majorat de la 25.288,7 milioane de lei la 339.218,8 milioane de lei, ceea ce a însemnat o creştere de peste 13 ori. Potrivit datelor statistice, în perioada 1990-2016 datoria publică a României s-a aflat permanent pe o pantă ascendentă, singura excepţie în perioada postdecembristă înregistrându-se în anul 1994, când ritmul de creștere al PIB a fost superior celui de creștere al datoriei publice.

485.571 de atâtea ori a crescut în perioada 1990-2016 datoria publică a României, ea devansând ritmul de creştere al Produsului Intern Brut

Căciula începe să devină prea mare

La sfârşitul anului 2016, fiecare român avea de plătit 17.210 lei ( 3.789 de euro, la un curs de 4,5411 indicat de Ministerul Finanţelor), faţă de 1.127,19 lei (375 euro) în 2000. În acest interval, România a înregistrat o creştere a datoriei pe cap de locuitor de 1010%, ea fiind întrecută la acest capitol doar de Letonia, care a marcat un salt de 1.107%. Anul trecut, datoria fiecărui român a continuat să crească. Potrivit ultimelor date disponibile la Ministerul Finanţelor, la sfârşitul lunii aprilie, datoria pe cap de locuitor urcase uşor, ajungând la 17.340 lei.

Nivelul de trai, foarte scăzut

Cu toate că din punctul de vedere al ponderii datoriei publice şi al deficitului în PIB România se situeaza sub limitele prevăzute prin Tratatul de la Maastricht şi printre primele ţări din Uniunea Europeană la acest indicator, în ceea ce priveşte nivelul de trai noi continuăm să înregistrăm un decalaj foarte mare faţă de statele membre UE, continuând, după 10 ani de la aderare, să ne poziţionăm pe ultimul loc, la concurenţă cu Bulgaria. Produsul Intern Brut al României a ajuns la 169,077 miliarde de euro în 2016, după o creştere economică de 4,8% anul trecut, însă România continuă să fie a 17-a economie ca mărime din Uniunea Europeană, deşi are a şaptea populaţie, arată datele publicate de Biroul statistic Eurostat. 

Stăm prost la ponderea datoriei publice în PIB

Ponderea datoriei publice în PIB a cunoscut, de asemenea, o creştere în intervalul 2000-2016, de la 28,6% la 44,5% (după metodologia românească de calcul). Raportul dintre datoria publică și Produsul Intern Brut reprezintă cel mai important indicator în măsurarea gradului de îndatorare al unei țări în raport cu activitatea sa economică, subliniind solvabilitatea ţării. Deşi datoria publică poate creşte în termeni nominali, lucru care de altfel se regăseşte în mai toate economiile lumii, este important însă ca aceasta să nu crească mult mai repede decât economia. La noi însă, acest lucru nu s-a întâmplat, ponderea datoriei în PIB crescând permanent.

State   Grad de îndatorare/locuitor Creşterea PIB -locuitorCreşterea datoriei

Evoluția datoriei publice/locuitor și a PIB/locuitor în perioada 2000-2016

Anul

Datoria publică

mil. lei

Datoria publică

mil. lei

PIB

mil. lei

PIB

mil. lei

Populația

mil. locuitori

Datoria publică

lei/locuitor)

Datoria publică

euro/locuitor

PIB

lei/locuitor

PIB

euro/locuitor

2000 25.288,8 10.485,5 81.275,3 33.699 22,44 1.127,19 375 3.6222,7 1.502,1
2005 59.010,9 16.048,2 290.488,8 78.999,4 21,32  2.767,91 752,74 13.625,4 3.705,5
2010 194.459,2 43.383,9 533.881,1 124.598,8 20,25 9.604,44 2.142,71 26.368,7 6.154
2014 295.655,5 65.963,6 666.637,3 148.733,3 19,91 14.850,66 3.313,33 33.484,9 7.470,8
2016 339.218,8 74.000,7 762.300 169.077 19,71 17.210 3.789,95 38.675,8 8.578
×
Subiecte în articol: datoria romaniei a crescut