x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Demiterea Directorului de la Poştă, în lucru la Ministerul pentru Societatea Informaţională

Demiterea Directorului de la Poştă, în lucru la Ministerul pentru Societatea Informaţională

20 Mai 2014   •   15:28
 Demiterea Directorului de la Poştă, în lucru la Ministerul pentru Societatea Informaţională

Telenovela 'Rosita-Smeeianu' se desfăşoară în afara activităţii normale a Guvernului şi de aceea am anunţat că vom face toate demersurile legale pentru recuperarea sumelor plătite drept compensaţii, în acest sens luând în calcul şi demiterea directorului general al Poştei Române, Ion Smeeianu (foto), a declarat azi ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea.

Directorii Poştei Române, "invitați" să renunțe benevol la salariile compensatorii din "respect pentru angajați"

'În mod personal, aştept în continuare documentele. Deocamdată, nu am văzut decât cinci astfel de documente (renunţări benevole la clauzele din contractele de muncă - n.r.). Cu toate acestea, bănuiesc că nu puneţi la îndoială decizia comunicată de domnul Smeeianu. Cu siguranţă, lucrurile nu vor rămâne aşa. Noi încercăm să intrăm în legalitate, ceea ce înseamnă o relaţie de muncă dintre o societate naţională, care gâfâie din punct de vedere economic şi financiar, şi conducerea acesteia. Vreau să vă spun foarte sincer că nu vom accepta nicio secundă vreo deviere de la lege, de la contractele care guvernează munca în societăţi. Telenovela 'Rosita-Smeeianu' se desfăşoară în afara activităţii normale a Guvernului şi, tocmai de aceea, am anunţat public şi vom anunţa public în continuare demersurile legale pe care le vom întreprinde pentru recuperarea acelor sume. Un director care trebuie demis nu trebuie sub nicio formă să primească niciun fel de sumă. Ne simţim prejudiciaţi şi vom acţiona în instanţă utilizând toate mijloacele legale de care dispunem pentru recuperarea acestor bani. În ceea ce priveşte banii încasaţi de doamna Rosita Alexe, informaţia este cu 'da', dar am solicitat în scris, prin Adunarea Generală a Acţionarilor, şi dovada fizică în acest sens (...) Ion Smeeianu a ştiut de clauza privind compensaţiile, a negociat şi a semnat acel contract. Se lucrează acum la soluţiile legale pentru îndepărtarea lui Ion Smeeianu de la conducerea Poştei Române', a afirmat Cotovelea, citat de Agerpres.

Grevă japoneză la Poşta Română

Ieri, Ministerul pentru Societatea Informaţională a anunţat că întreaga echipă de management a Poştei Române, respectiv directorii executivi şi directorii, a renunţat la salariile compensatorii din contractul individual de muncă.


×