x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie DEPOZITE/Dobânzi de 7% la euro

DEPOZITE/Dobânzi de 7% la euro

de Daniela Ivan    |    06 Dec 2008   •   00:00

Dobânzile plătite de bănci pentru depozitele în euro ale clienţilor vor fi între 4,5% şi 7% pe an, în funcţie de tipul de produs, scadenţă şi politica fiecărei bănci.



Băncile sunt interesate să atragă economiile populaţiei în euro pentru că dobânzile împrumuturilor de pe plan extern depăşesc în acest moment 7%. Reacţia dobânzii pieţei interbancare din zona euro – EURIBOR – la scăderile de dobândă de politică monetară aplicate de BCE este destul de redusă, astfel că pentru reducerea cu 0,75 puncte procentuale decisă joi, diminuarea EURIBOR a fost de 0,09 puncte procentuale, a declarat directorul de dezvoltare pe segmentul retail de la BCR, Sorin Mititelu. El a mai precizat că "în prezent, este mult mai ieftin să atragi resurse în euro de pe piaţa locală, iar acest fapt ajută şi la continuarea creşterii în activitatea de creditare în valută". Potrivit ultimelor statistici prezentate de Banca Centrală, costul mediu pentru atragerea de euro pe piaţa locală era de 4,5%, în timp ce resursele de pe pieţele internaţionale aveau un cost de cel puţin 6,5-6,8%.

×
Subiecte în articol: economic