x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Documentele Astra Asigurări, găsite

Documentele Astra Asigurări, găsite

de Adrian Stoica    |    04 Apr 2016   •   18:24
Documentele Astra Asigurări, găsite

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a reuşit să găsească documentele referitoare la Astra Asigurări şi să le predea procurorilor DNA. Acestea vizează anul 2008, când piaţa era controlată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). Pentru găsirea lor a fost nevoie de constituirea unei comisii speciale.

 

Surse din piaţa asigurărilor ne-au declarat că greşeala aparţine firmei de arhivare care a întocmit pentru unele dosare opisuri greşite. Cu toate acestea, o serie de documente, cum ar fi fişele de post ale unor foşti angajaţi ai CSA, nu au fost încă găsite, luându-se în calcul acum chiar posibilitatea ca ele să fi fost sustrase, mai susţin sursele.

 

În perioada 2008, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor era condusă de către Angele Toncescu, ea fiind în prezent cercetată pentru implicarea în dosarul Carpatica, firma de asigurări controlată de Ilie Carabulea, unde procurorii DNA suspectează operaţiuni de spălare a banilor şi evaziune fiscală cu un prejudiciu de 70 de milioane de lei.

×
Subiecte în articol: astra astra asigurari documente