x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie E.ON va concedia 11.000 de angajaţi, după renunţarea la energia nucleară

E.ON va concedia 11.000 de angajaţi, după renunţarea la energia nucleară

10 Aug 2011   •   09:51

Cea mai mare companie de utilitati din lume dupa cifra de vanzari, grupul german E.ON, care detine in Romania Distrigaz Nord si Electrica Moldova, a anuntat concedierea a 11.000 de angajati (14% din personal) si scaderea dividendelor, ca urmare a deciziei guvernului german de a renunta la energia nucleara.

Numarul angajatilor E.ON a scazut deja cu 7% in acest an, de la 85.105 la 79.158, iar grupul a precizat ca noile concedieri vor afecta in principal pozitii administrative.

Profitul net ajustat al grupului a scazut in primul semestru cu 71%, la 933 milioane euro. Actiunile E.ON au pierdut circa o treime din valoare de la inceputul anului, dar sunt in urcare cu 0,9% in sedinta de miercuri la Frankfurt. Vanzarile E.ON au crescut cu 20% in primul semestru, la 53 miliarde euro, de la 44,3 miliarde euro in aceeasi perioada a anului trecut.

Guvernul german a decis sa inchida treptat toate centralele nucleare pana in anul 2022, in urma cutremurului devastator din luna martie din Japonia, care a fost urmat de un val tsunami catastrofal si de cea mai grava criza atomica din ultimii 25 de ani la centrala de al Fukushima.

×