Potrivit primelor estimări ale Institutului Naţional de Statistică, economia României a rămas în recesiune în primul trimestru al acestui an, după ce PIB s-a contractat cu 0,3% faţă de ultimele trei luni ale anului trecut şi cu 2,5% comparativ cu trimestrul unu din 2009.
"Conform primelor estimări, Produsul Intern Brut în trimestrul unu 2010 a fost, în termeni reali, mai mic cu 0,3% comparativ cu trimestrul IV 2009 (date ajustate sezonier). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2009, Produsul Intern Brut a înregistrat o scădere cu 2,6% pe seria brută şi cu 2,5% pe seria ajustată sezonier", se arată într-un comunicat al INS.
Datele publicate miercuri de INS sunt apropiate de media estimărilor analiştilor economici contactaţi de MEDIAFAX, care au anticipat o scădere de 0,5% faţă de trimestrul patru al anului trecut şi de 3% faţă de primele trei luni din 2009. Opiniile acestora au fost diferenţiate, prognozele lor fiind cuprinse între -1% şi +0,4% pentru evoluţia faţă de trimestrul patru şi între -2,2% şi -4% faţă de cea din primul trimestru al anului trecut.
Fondul Monetar Internaţional estimează pentru acest an o creştere economică de 0%, dar nu exclude o contracţie de până la 0,5%, a spus luni şeful misiunii FMI de evaluare a acordului cu România, Jeffrey Franks.
Franks a menţionat că datele pentru primele luni din acest an s-au plasat sub aşteptările Fondului, atât din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, cât şi a evoluţiei slabe a partenerilor comerciali ai României.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro