x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ECONOMIC/Stirile zilei - 9 iulie 2004

ECONOMIC/Stirile zilei - 9 iulie 2004

09 Iul 2004   •   00:00

Demisie - Boghiu pleaca de la Electrica

Directorul general al companiei Electrica, Silviu Lucian Boghiu, si-a prezentat ieri demisia, motivand ca starea precara a sanatatii nu ii mai permite continuarea activitatii la acest nivel. Un alt considerent al demisiei directorului general este si "indeplinirea mandatului privind actiunea de restructurare si privatizare a companiei", potrivit unui comunicat al Electrica. Boghiu va ramane la conducerea companiei pana luni, 12 iulie, cand primele doua filiale ale Electrica - Banat si Dobrogea - vor fi preluate de grupul italian Enel. Nicolae Coroiu, directorul general al sucursalei Oradea il va inlocui luni pe Boghiu.

Asistenta - Eurocopter se extinde

Eurocopter Romania va extinde acordul care permite companiei sa acorde asistenta tehnica clientilor civili din Romania. Acordul incheiat in acest an cu autoritatile romane se refera numai la tipul de elicopter EC 135. Completarea documentului va permite companiei sa obtina certificatul de asistenta si pentru tipurile EC 120, EC 155, AS 350, AS 365, acoperind astfel intreg spectrul elicopterelor utilizate in Romania. Compania a livrat, in aceasta saptamana, Ministerului britanic al Apararii, primul dintre cele patru elicoptere Puma modernizate.

Canicula - Masinile grele vor circula seara

Circulatia vehiculelor de peste 7,5 tone a fost interzisa temporar, in intervalul orar 10:00-20:00, din cauza temperaturilor ridicate inregistrate in ultimele zile si a prognozei meteo pentru perioada urmatoare. Exceptie fac vehiculele care transporta materiale perisabile, transporturile care necesita maxima urgenta si transportul public de persoane, potrivit Ministerului Transporturilor. Restrictionarea circulatiei este necesara pentru protectia sectoarelor de drum asfaltate, pe care, din cauza temperaturilor extrem de ridicate din timpul zilei, s-au produs degradari importante.

×
Subiecte în articol: economic