x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Efecte - Norme pentru creditul pe 50 de ani

Efecte - Norme pentru creditul pe 50 de ani

15 Iul 2008   •   00:00

Regulamentul prin care BNR vrea să restricţioneze creditele acordate de bănci populaţiei este inspirat după o normă emisă de Banca Naţională a Poloniei. Măsurile au forţat băncile poloneze să extindă perioada de rambursare la creditele ipotecare pînă la 50 de ani, potrivit site-ul conso.ro.



Regulamentul prin care BNR vrea să restricţioneze creditele acordate de bănci populaţiei este inspirat după o normă emisă de Banca Naţională a Poloniei. Măsurile au forţat băncile poloneze să extindă perioada de rambursare la creditele ipotecare pînă la 50 de ani, potrivit site-ul conso.ro. Spre deosebire de BNR, Banca Centrală a Poloniei a aplicat restricţiile doar la creditele imobiliare, nu şi la finanţările pentru consum. La un an de la implementarea normelor în Polonia ponderea creditelor imobiliare în valută a scăzut uşor (de la 38% la 36%), dar o serie de bănci începuseră deja să identifice soluţii de evitare a reglementărilor. Printre acestea se numără creşterea gradului de îndatorare şi extinderea perioadei de rambursare pînă la 50 ani. La noi, creditele ipotecare se acordă în prezent doar în cîteva cazuri pe perioade de pînă la 40 de ani, iar următorul pas ar putea fi extinderea acestei practici la tot mai multe bănci. Nu este exclus ca anumite instituţii să se îndrepte spre plafonul de 50 de ani, potrivit conso.ro.

RISCURI. Deoarece BNR solicită băncilor să ţină cont de cea mai mare dobîndă din ultimele 18 luni, o soluţie poate fi prelungirea dobînzilor introductorii pe perioade de 2-3 ani, astfel încît acestea să fie în continuare luate în calcul în evaluarea gradului maxim de îndatorare.

În plus, propunerea BNR nu va salva clienţii întotdeauna de riscul supraîndatorarii. Deoarece BNR impune băncilor să ţină cont de dobînzile practicate în trecut şi nu de evoluţia lor viitoare, dacă dobînzile în piaţă vor fi scăzute pentru o perioadă mai lungă, gradul maxim de îndatorare va lua în calcul cele mai mici costuri. De exemplu, în perioada 2003-2005, BCE a ţinut timp de un an şi jumătate dobînzile la euro la minime istorice. Într-o astfel de situaţie propunerea BNR nu ar fi avut nici un efect şi nu ar fi putut proteja clienţii împotriva cazurilor de supraîndatorare, deoarece băncile nu ar fi fost obligate să ţină seama de creşterea ulterioară a dobînzilor atunci cînd evaluau iniţial gradul maxim de îndatorare.

×
Subiecte în articol: economic