Criza economică mondială va aduce în 2009 scumpiri cu circa 12% la rachiu, ţigări, benzină, motorină, dar şi la taxa de poluare auto.
Criza economică mondială va aduce în 2009 scumpiri cu circa 12% la rachiu, ţigări, benzină, motorină, dar şi la taxa de poluare auto.
Potrivit legislaţiei actuale consfiinţite prin Codul Fiscal, valoarea accizelor se calculează pe baza cursului de schimb valutar stabilit pentru prima zi lucrătoare din anul trecut şi transmisă de Banca Centrală Europeană. Dacă anul trecut, cursul de referinţă era stabilit la 3,3441 lei pentru un euro, anul acesta cursul publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a fost de 3,7413 lei.
În preţul motorinei accizele sunt de 26%, la benzină sunt de 35%, iar scumpirea indusă de noile accize se cifrează la 13-16 bani pe litru. În cazul băuturilor, acciza este de 750 de euro la suta de litri de alcool pur, ceea ce înseamnă că la bere şi vin majorările de preţ nu vor fi foarte mari, în schimb se vor simţi la băuturile spirtoase. Cu cât băutura este mai tare, cu atât preţul său va fi mai mare. De asemenea, ţigările vor fi mai scumpe deoarece acciza va fi de la 1 ianuarie de 37,8 euro pe mia de ţigarete, ceea ce înseamnă în medie circa 0,5 lei pe pachet. Accizele la gaze naturale sau energie electrică sunt
foarte mici, aşa ca în acest caz n-ar trebui să aibă o influenţă asupra preţurilor acestora. Cea mai importantă creştere de preţ va fi resimţită la nivelul taxei auto. Aceasta va creşte cu circa 11,8% de anul viitor ca urmare a diferenţei de curs valutar.
Leul s-a depreciat constant, de la începutul lunii septembrie până la sfârşitul ei ajungând la o depreciere de 21 de bani. Dacă la 1 septembrie cursul euro era de 3,5204 lei, la 30 septembrie a ajuns 3,7336 lei. Singurul câştigător este statul care va încasa mai mulţi bani la buget.
Citește pe Antena3.ro