Energia devine armă strategică. România, în fața unei decizii critice

Acesta este mesajul central al unei analize ample realizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI), prezentată de Dumitru Chisăliță, într-un context geopolitic tot mai instabil.

Studiul, intitulat „Analiză energetică a României într-un context de insecuritate geopolitică și retragere a garanțiilor externe”, pleacă de la o ipoteză politică majoră: schimbarea rolului Statelor Unite, așa cum reiese din Strategia Națională de Securitate a SUA din noiembrie 2025. Potrivit acesteia, Washingtonul nu mai joacă rolul de garant omniprezent al securității aliaților, ci condiționează sprijinul de capacitatea fiecărui stat de a-și gestiona singur riscurile critice.

Energia, mutată din economie în securitate națională

Dacă această premisă se confirmă, avertizează analiza AEI, România nu mai poate rămâne un beneficiar pasiv de securitate. Valoarea sa strategică va fi măsurată nu prin declarații politice, ci prin capacitatea de acțiune reală, iar energia devine un pilon esențial al acestei capacități.

Energia nu mai este doar o problemă de preț sau de piață. Ea alimentează continuitatea statului: industria, transporturile, sistemul de sănătate, comunicațiile, ordinea publică și apărarea. În secolul XXI, subliniază Dumitru Chisăliță, eșecul statal poate apărea prin blocarea sistemelor critice, nu neapărat printr-o invazie militară clasică.

De ce nu mai este suficientă „securitatea energetică”

Modelul clasic de securitate energetică, bazat pe importuri disponibile, diversificare comercială și piețe funcționale, a fost posibil într-o lume globalizată și relativ stabilă. Într-un context de competiție între marile puteri, resursele energetice devin instrumente de presiune, iar piețele pot fi fragmentate prin decizii politice, sancțiuni sau atacuri hibride.

În aceste condiții, presupunerea că „energia va fi mereu disponibilă pe piață” devine periculoasă. AEI propune o schimbare de paradigmă: de la securitate energetică la autonomie energetică.

Ce înseamnă, concret, autonomia energetică

Autonomia energetică nu presupune autarhie sau izolare, ci capacitatea României de a-și acoperi consumul critic în momente de vârf și de criză din resurse și infrastructuri aflate sub control real: producție internă, rețele protejate, stocuri strategice și flexibilitate operațională.

Cu alte cuvinte, „securitatea” nu mai înseamnă „am de unde cumpăra”, ci „pot funcționa chiar dacă nu pot cumpăra”.

Trei scenarii pentru România, 2025–2035

Analiza AEI conturează trei traiectorii posibile:

Scenariul A – Autonomia energetică funcțională
România dezvoltă producție internă suficientă pentru vârfuri de consum, un mix energetic echilibrat (surse stabile completate de regenerabile integrate inteligent), rețele redundante și stocuri strategice gestionate pe criterii de risc. Energia devine instrument de suveranitate, iar România poate deveni chiar furnizor regional de stabilitate.

Scenariul B – Dependența critică de importuri
În vârf de consum, energia devine rară și scumpă. Apar raționalizări, întreruperi și tensiuni sociale. Bugetul este sufocat de compensări, iar capacitatea de apărare se degradează. Într-o regiune instabilă, acest scenariu reprezintă un risc major de securitate națională.

Scenariul C – Zona gri (situația actuală)
Un sistem care funcționează suficient cât să nu pară urgent, dar rămâne vulnerabil. Importuri gestionate ad-hoc, proiecte strategice blocate, rețele parțial modernizate și intervenții reactive. România nu colapsează, dar nici nu câștigă libertate de mișcare, rămânând dependentă de evoluțiile geopolitice externe.

România are nevoie de o doctrină energetică

AEI atrage atenția că România are nevoie urgentă de o doctrină energetică, în care logica de piață să fie subordonată priorităților de securitate atunci când este în joc continuitatea statului. Printre principiile-cheie se numără:

• energia ca parte a apărării naționale;

• independența măsurată în vârf de consum;

• prioritate pentru producția internă în criză;

• rețelele ca infrastructură critică;

• stocarea ca formă de asigurare strategică;

• gazul ca element de flexibilitate în tranziție;

• energia nucleară ca ancoră de stabilitate;

• eficiența energetică, ca „sursă” care reduce vulnerabilitatea.

Autonomie energetică fără autonomie tehnologică? O iluzie

Unul dintre cele mai dure avertismente ale analizei vizează dependența tehnologică. Fără capacități interne de mentenanță, software, piese și know-how, autonomia energetică rămâne doar aparentă. Blocajele în lanțurile de aprovizionare pot produce efecte la fel de grave ca o întrerupere directă a energiei.

De aceea, AEI propune o repoziționare industrială: România să devină integrator și producător de subsisteme critice, prin transfer tehnologic, contracte pe termen lung și politici industriale compatibile cu cadrul european.

Energia, de la problemă la instrument de putere

Într-o lume post-globalizare, concluzionează Dumitru Chisăliță, energia și tehnologia energetică devin criterii de suveranitate efectivă. Diferența dintre stabilitate și vulnerabilitate nu va fi dată de discurs politic, ci de capacitatea reală de a menține funcționarea statului în vârf de consum și în criză. Dacă aceste capacități sunt construite, energia poate deveni un instrument de putere. Dacă nu, România riscă să rămână captivă într-o zonă gri sau expusă unei crize sistemice.

Citește pe Antena3.ro

Franța și Germania atacă dur SUA. Macron: „Au o agresivitate neocolonială”. Steinmeier: „Lumea devine o peșteră de tâlhari”