x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Euroins România vrea a treia majorare de capital, de peste 120 milioane lei

Euroins România vrea a treia majorare de capital, de peste 120 milioane lei

05 Aug 2021   •   20:40
Euroins România vrea a treia majorare de capital, de peste 120 milioane lei

Compania Euroins România anunță o nouă rundă de majorare de capital de peste 120 de milioane de lei, după alte două creșteri succesive recente de capital în valoare de peste 126 de milioane de lei.

Majorarea de capital va fi votată în următoarea Adunare Generală Extraordinară a Acționarilor Euroins România care va avea loc în 15 septembrie 2021. Cu această majorare de 120 milioane lei, Euroins România Asigurare Reasigurare SA va atinge o creștere totală de capital de peste 246 milioane lei în ultimele luni. Această creștere face parte din efortul continuu al Euroins Insurance Group (EIG) AD de a-și consolida poziția și de a sprijini creșterea pe piața din România.

„Această rundă de majorare de capital vine în contextul în care compania noastră se află într-o strategie de transformare. Este normal să majorăm capitalul pentru a respecta noile cerințe legale introduse în 2021, dar și pentru a ne putea urmări strategia pe termen lung. Suntem dedicați creșterii calității și diversificării portofoliului de asigurări: dorim să ne dezvoltăm și pe produse non-RCA inovative, cum ar fi polițele de sănătate, de călătorii, accidente și răspundere civilă pentru care avem deja o creștere semnificativă între 80% -180%. Obiectivul nostru principal este consolidarea poziției pe piață a companiei și îmbunătățirea rezultatelor financiare. Rezultatele pozitive din primul trimestru al anului 2021 se îmbină perfect cu obiectivul pe termen lung al Euroins România Asigurare Reasigurare SA de a fi un partener de încredere pentru clienții și intermediarii noștri”, a declarat Tanja Blatnik, CEO.

Euroins Insurance Group are sediul central în Bulgaria și operează în 11 țări europene și are filiale de asigurări în Bulgaria, România, Macedonia de Nord, Ucraina, Belarus și Georgia. EIG operează și în Grecia și Polonia și are operațiuni de asigurări de nișă în Spania și Italia. În prezent, grupul de asigurări are peste 4 milioane de clienți și peste 3.000 de angajați. EIG este o filială a Eurohold Bulgaria, un grup independent de top care operează în regiunea CEE / SEE / FSU, listat la bursele de la Sofia și Varșovia. Eurohold Bulgaria este activă în asigurări, leasing, vânzări de autoturisme, gestionarea activelor și operațiuni de investiții.

Recent, Еurohold a finalizat achiziționarea a șapte subsidiare ce aparțineau grupului energetic ceh CEZ din Bulgaria pentru 335 milioane euro. În urma tranzacției, Еurohold, prin filiala sa deținută în întregime de compania Eastern European Electric B.V. (EEEC), a achiziționat cel mai mare distribuitor, furnizor și comerciant de energie electrică din Bulgaria. După achiziționarea și integrarea activelor Grupului CEZ, Еurohold se va concentra pe două segmente principale - asigurări și energie, dorindu-și să își dubleze numărul de clienți pe care îi deservește la peste 7 milioane și să își crească numărul de angajați la peste 6.000 de persoane în 11 țări din centrul, estul și sud-estul Europei (CESEE) și fosta Uniune Sovietică (FSU).

Mediafax

×
Subiecte în articol: euroins