PET, caserolă, furculiță. Topul poluării cu plastic, în râurile noastre

Sursele terestre reprezintă 80% din deșeurile marine din Europa, iar aproximativ 85% din acestea sunt din plastic, potrivit raportului „De la sursă la mare - Povestea nescrisă a deșeurilor marine”, publicat de Agenția Europeană de Mediu. Nici râurile românești nu fac excepție. PET-urile sunt în topul deșeurilor de plastic aruncate, fiind urmate de caserole, folii și tacâmuri de unică folosință, spun activiștii de mediu, care organizează periodic acțiuni de ecologizare.

În Europa, cererea de plastic continuă să crească și se generează mai multe deșeuri de plastic. În aceste condiții. UE este pe cale să nu își atingă obiectivul politic de reducere semnificativă a deșeurilor pe măsură ce se îndreaptă către tranziția de la o economie liniară la una circulară. Raportul „De la sursă la mare - Povestea nescrisă a deșeurilor marine” este primul studiu de acest gen la nivel european, care analizează modul în care acest gunoi ajunge în mările noastre europene prin râurile Europei.

În 2021, cererea de plastic nou în sectorul ambalajelor a atins 39,1% din cererea totală de plastic, în timp ce solicitarea din industria construcțiilor și industria auto a fost de 21,3% și, respectiv, 8,6% din total.

75% din zonele marine sunt poluate

Între 2011 și 2020, deșeurile de plastic generate în cele 27 de state membre ale UE per persoană au crescut cu 22%, la fel ca și cantitatea de deșeuri de plastic gestionate greșit. Cele mai multe articole din plastic folosite și aruncate sunt fie reciclate, incinerate, fie depozitate în instalații de deșeuri, dar din cauza limitelor capacității de gestionare a deșeurilor, o parte își face încă drum în mările și oceanele lumii, transformându-l în sursa principală de deșeuri marine. Aceste deșeuri necolectate sunt duse pe coastele Europei prin numeroasele râuri ale continentului. Rezultatul este că 75% din zonele marine evaluate sunt poluate. Aceasta este o problemă uriașă din cauza impactului plasticului asupra vieții marine și asupra sănătății umane prin intermediul lanțului alimentar. În unele cazuri, natura persistentă a plasticului face ca el să poată rezista până la 500 de ani în mediu.

Producția de plastic, responsabilă de 20% din emisiile de CO2 ale industriei chimice din UE

Producţia în masă de materiale plastice a început în anii ’50 şi a crescut exponenţial de la 1,5 milioane de tone pe an până la nivelul actual de peste 300 de milioane de tone pe an. Aproximativ o treime din producţia actuală constă în ambalaje de unică folosinţă, care sunt aruncate în termen de aproape un an. Dacă producția și utilizarea materialelor plastice continuă să crească așa cum se preconizează, industria produselor din plastic va reprezenta 20% din consumul de produse petroliere la nivel mondial până în 2050, o creștere de la 7%, cât este în prezent. Datele provenite din Inventarul gazelor cu efect de seră al AEM arată că emisiile anuale legate de producția de plastic în UE se ridică la aproximativ 13,4 milioane tone de CO₂ sau aproximativ 20% din emisiile industriei chimice la nivelul UE.

PET-urile, la concurență cu peștii, în apele noastre

PET-urile, caserolele, tacâmurile de unică folosință, foliile și bidoanele sunt cele mai răspândite deșeuri de plastic care se găsesc în râurile României. Acțiunile de ecologizare făcute de voluntarii de mediu sunt doar o picătură într-un ocean, în timp ce acțiunile autorităților sunt aproape inexistente. În foarte multe cazuri râurile sunt folosite ca sisteme de salubrizare în zonele rurale unde nu există astfel de servicii. Pe de altă parte, încă există o categorie importantă de turiști care consideră că resturile de la picnic se pot arunca oriunde, inclusiv în râu. Totuși, România are de ani o lege a picnicului (Legea 54/2012), dar pe care o respectă prea puțini, mai ales că nici autoritățile nu se omoară cu aplicarea ei. De exemplu, în ea se spune clar că aruncarea deșeurilor se face doar în coșurile special amenajate în zonele de picnic.