x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fabricile de chimicale au probleme

Fabricile de chimicale au probleme

de Daniela Ivan    |    09 Dec 2008   •   00:00

Dow Chemical Co, cel mai mare creator de produse chimice din SUA, va da afară 11% din forţa de muncă şi-şi va restrânge activitatea ca urmare a crizei financiare mondiale.

Circa 5.000 de locuri de muncă vor fi tăiate, 20 de fabrici vor fi permanent închise, iar alte 180 de fabrici vor fi închise temporar.

Director executiv Andrew Liveris a spus că Dow Chemical Co va lua “măsuri radicale” de a ajunge la câştiguri obiective anul viitor. Fabricile închise permanent sunt în locaţii scumpe din SUA şi Europa de Vest. “Suntem nevoiţi să accelerăm punerea în aplicare a acestor măsuri pentru că şi economia mondială s-a deteriorat brusc şi noi trebuie să ne adaptăm la gradul de severitate al crizei”, a spus azi Liveris. El a mai precizat că începând din ianuarie, Dow se va reorganiza în trei segmente: societăţile mixte, produse de performante şi sănătate şi agricultură. Şi DuPont Co, cel de-al treilea mare producător de produse chimice din SUA, a spus că va închide instalaţiile de producţie, la 10 fabrici şi va avea în total 100 de fabrici inactive. Vor da afară 2.500 de salariaţi, din cauza cererii reduse pentru produse chimice folosite pentru a face case şi automobile.

×
Subiecte în articol: economic