x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Facilităţi din disperare

Facilităţi din disperare

23 Feb 2010   •   00:00

Companiile care angajează în acest an şomeri vor fi scutite pentru jumătate de an de la plata contribuţiilor de asigurări sociale ale acestor angajaţi. Executivul a luat decizia în şedinţa de Guvern deoarece există riscul ca şomajul să se menţină la cote mari şi de lungă durată.

Premierul Emil Boc a anunţat că facilitatea va fi acordată dacă persoanele angajate se află în evidenţele agenţiilor de şomaj pentru cel puţin trei luni, iar angajaţii sunt menţinuţi în funcţie pentru 12 luni.
Scutirea nu va fi acordată firmelor care ocupă în acest mod posturile rămase libere după concedierea altor angajaţi şi nici celor care îşi reangajează foştii muncitori.
Guvernul argumentează în ordonanţă prin faptul că efectele crizei economico-financiare asupra pieţei muncii din România se menţin şi în 2010 la aceeaşi intensitate, fiind nevoie de măsuri suplimentare care să conducă la stimularea creării locurilor de muncă.

Documentul menţionează că există riscul ca nivelul ridicat al şomajului "să se menţină şi să se transforme în şomaj de lungă durată şi inactivitate". Asta în ciuda declaraţiilor optimiste ale autorităţilor care spun că în a doua jumătate a anului şomajul va regresa.

×
Subiecte în articol: economic