x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Facturile la gaze sunt umflate cu 20%

Facturile la gaze sunt umflate cu 20%

30 Mar 2010   •   00:00

Românii plătesc cu 20% mai mult pentru gazele naturale din cauza utilizării de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a unei metodologii care nu este conformă cu cea europeană, consideră senatorul de Botoşani Gheorghe Marcu.

"Prin adresa ANRE nr. 8730/01.03.2010 ca răspuns la interpelarea mea, domnul preşedinte Petru Lificiu (şeful ANRE - n.r.) recunoaşte că foloseşte valori diferite pentru temperatură în formula de calcul utilizată. Astfel, în România, volumul de gaz consumat se măsoară la 15 grade Celsius şi nu la 0 grade Celsius, conform metodologiei europene, iar puterea calorică măsurată la noi este 15 grade Celsius, faţă de 25 grade Celsius, cum se aplică în UE. Mai mult de atât, preşedintele ANRE afirmă că există cadrul legislativ pentru schimbarea acestor condiţii de bază, numai că nu întreprinde nimic", afirma senatorul Gheorghe Marcu într-un comunicat.

El solicită premierului Emil Boc introducerea de urgenţă a standardelor europene de măsurare şi sancţionarea celor responsabili pentru situaţie din cadrul agenţiei.

Trecerea la sistemul de măsurare a puterii calorice a fost operată la 1 iulie 2008 şi a generat mari controverse. În vara anului respectiv, ANRE anunţase majorarea preţurilor la gaze naturale livrate populaţiei cu 12,5% pentru clienţii Distrigaz Sud şi cu 11,6% pentru consumatorii casnici ai E.ON Gaz România.

Majorările au survenit în condiţiile în care Distrigaz Sud dorea scumpiri cu 22%, iar E.ON cu 24%, după ce preţul gazelor ajunsese la 560 dolari pe mia de metri cubi, ca urmare a creşterii preţului la barilul de ţiţei la 140 de dolari.

Mai multe voci au acuzat atunci ANRE că, prin trecerea la noua metodologie de calcul concomitent cu majorarea tarifelor, ANRE operează, în fapt, o scumpire pe şest. ANRE era condusă atunci de Gergely Olosz.

×
Subiecte în articol: economic