x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fără comision de rambursare

Fără comision de rambursare

de Daniela Ivan    |    23 Apr 2010   •   00:00

Românii vor putea să-şi achite anticipat creditele imobiliare sau de consum fără să mai plătească comision de rambursare anticipată. Guvernul va adopta proiectul de act normativ care transpune în legislaţia românească o directivă europeană.

Eliminarea comisionului de rambursare anticipată de la 1 iunie are ca fundament o iniţiativă europeană pe care însă o adaptează specificului economiei naţionale. Comisionul va fi scos atât pentru creditele imobiliare, cât şi pentru cele de consum. Măsura va stimula creşterea concurenţei în sistemul bancar şi va avea efecte pozitive asupra tuturor românilor care au contractat credite bancare şi care astfel vor ajunge să beneficieze de dobânzi mai reduse şi nu vor mai fi "captivi" unui credit nefavorabil timp de 20 ani, a declarat premierul Emil Boc.

Deşi directiva europeană se referă la creditele de consum fără garanţie imobiliară de până la 75.000 de euro, legislaţia românească se va aplica la toate creditele cu dobândă variabilă cu sau fără garanţie imobiliară. Pe parcursul dezbaterilor la acest proiect legislativ propus de ANPC, bancherii au apreciat că nu este momentul pentru eliminarea sau reducerea comisioanelor de rambursare anticipată pentru toate tipurile de credit şi că prioritatea trebuie să fie implemen-tarea Directivei CE.

×
Subiecte în articol: economic