x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fiscul vrea să scape de cozi

Fiscul vrea să scape de cozi

02 Iun 2014   •   21:39
Fiscul vrea să scape de cozi
Sursa foto: Bogdan Danescu/Mediafax Foto
Actele administrative fiscale vor putea fi emise şi transmise în formă electronică
Ministerul Finanţelor Publice va introduce posibilitatea emiterii şi comunicării actelor administrative fiscale şi a altor acte procedurale (notificări, înştiinţări, certificate de atestare fiscală) şi în formă electronică, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat ieri pe site-ul MFP.   Rolul acestei măsuri este de a crea posibilitatea comunicării în timp real a declaraţiilor, a cererilor şi a altor documente pe care contribuabilii le depun la organele fiscale, precum şi asigurarea unei procesări mai rapide a acestora, comparativ cu cele depuse în format pe hârtie.

Plata online
Proiectul de act normativ prevede transmiterea, în format electronic, de către ANAF, la solicitarea altor autorităţi publice, a documentelor privind situaţia fiscală a contribuabililor. Astfel, nu va mai fi necesară deplasarea contribuabilului pentru preluarea şi depunerea documentelor solicitate de autorităţile publice.  De exemplu, în anul 2013, administraţiile fiscale au eliberat contribuabililor aproximativ 5,5 milioane de adeverinţe de venit tipărite. Această măsură are ca efect reducerea costurilor de administrare fiscală şi asigurarea celerităţii în soluţionarea cererilor contribuabililor.

Potrivit MFP, pentru persoanele fizice, se creează bază legală în vederea dezvoltării procedurilor de utilizare a altor instrumente de identificare decât certificatul digital calificat, respectiv, cele de tip utilizator parolă, telefon mobil, digipass sau alte dispozitive stabilite ulterior la nivel de ordin al ministrului. Aceste mijloace de comunicare electronică vor putea fi folosite şi de către administraţia locală în relaţia cu contribuabilul.
”Simplificarea procedurilor administrative şi îmbunătăţirea relaţiei contribuabililor cu Fiscul sunt măsuri necesare pentru sprijinirea mediului de afaceri prin diminuarea costurilor de conformare la plată”, consideră ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu.

Eşalonări pentru arierate
MFP va relaxa condiţiile de acordare şi menţinere a eşalonărilor la plata obligaţiilor bugetare, potrivit unui alt proiect de ordonanţă al ministerului. Proiectul prevede extinderea ariei creanţelor care pot fi eşalonate la plată, incluzând în această categorie creanţele stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare ANAF şi diferenţele de obligaţii fiscale stabilite prin declaraţii rectificative.

Scopul acestei măsuri este, pe de o parte, creşterea gradului de recuperare a obligaţiilor fiscale deţinute de contribuabil, iar pe de altă parte măsura sprijină menţinerea activităţii contribuabililor viabili din punct de vedere economic.

×