Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional au cerut Guvernului să majoreze taxa pe valoarea adăugată (TVA) de la 19% la 25% şi să crească cota unică de la 16% la 20%, potrivit unor surse guvernamentale. Însă ministrul de Finanţe Sebastian Vlădescu a spus că nu au avut loc discuţii cu delegaţia FMI despre creşterea TVA şi a cotei unice.
FMI a propus majorarea TVA şi a cotei unice, pentru a accepta o creşetere a deficitului de la 5,9% la 6,9% din PIB, întrucât nu mai are încredere în Guvern că va reduce cheltuielile, dar nu este de acord cu aplicarea unor taxe diferenţiate sau progresive, au declarat surse participante la negocieri.
"FMI ar putea accepta un deficit de 6,9% din PIB faţă de 5,9% în prezent, o parte din diferenţa de un punct acoperind ajustarea în jos a PIB-ului pe acest an, la care se va adăuga o rezervă de 0,2 -0,4% din PIB. Acest deficit va fi negociat doar în condiţiile în care FMI este convins că veniturile bugetare se vor ridica la nivelul convenit. Echipa Fondului nu mai crede că Guvernul poate reduce cheltuielile. Au avut destul timp s-o facă şi nu s-a întâmplat nimic. Acum a venit scadenţa", au spus sursele citate de Mediafax.
În prezent se discută variante de majorare a cotelor actuale de TVA şi cotă unică. "În momentul de faţă sunt mai multe variante de lucru, nu s-a stabilit nimic şi va fi la latitudinea Guvernului să aleagă cea mai convenabilă soluţie, dar să asigure colectarea veniturilor la buget", au adăugat sursele. În cadrul negocierilor, FMI a exprimat temerea că s-a realizat deja un decalaj mult prea mare în primul trimestru între ce s-a prognozat ca venituri şi ce s-a realizat.
Pe de altă parte, experţii FMI sunt conştienţi că în perioada următoare sunt necesare măsuri foarte dure pe care Guvernul nu va dori să le aplice şi nu exclud o întrerupere a acordului.