x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Franta: Cresterea economica revizuita in scadere pentru 2019

Franta: Cresterea economica revizuita in scadere pentru 2019

26 Aug 2018   •   15:22
Franta: Cresterea economica revizuita in scadere pentru 2019

Guvernul francez îşi va baza bugetul pe 2019 pe ipoteza unei creşteri economice uşor mai mici decât estima iniţia, a declarat duminică premierul Edouard Philippe, insistând însă că planurile de reducere a cheltuielilor rămân în vigoare.

 

Guvernul preşedintelui Emmanuel Macron miza pe o creştere de 1,9% în 2019, după un avans de 2% prognozat pentru acest an. Cu toate acestea, ambele estimări s-au dovedit a fi unele prea optimiste după ce o serie de indicatori indicatori au determinat instituţii precum Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional să îşi revizuiască, în jos, estimările. 

"Prognoza de creştere pe care vom construi bugetul pe 2019 va fi de 1,7%. Atunci când am elaborat bugetul de anul trecut am mizat pe o creştere de 1,7% în 2018 şi 2019. Am fost criticaţi atunci pentru că am fost prea prudenţi. Astăzi revenim la această cifră", a spus Edouard Philippe într-un interviu acordat publicaţiei Le Journal du Dimanche. 

Întrebat dacă obiectivul guvernului privind un deficit bugetar de 2,3% din Produsul Intern Brut este în pericol, Edouard Philippe a recunoscut că o perspectivă mai modestă ar putea avea un impact asupra finanţelor publice. "Însă aceasta nu ne împiedică să ne respectăm angajamentele referitoare la reducerea taxelor, diminuarea cheltuielilor publice şi a datoriei" a spus Edouard Philippe. 

Premierul francez a mai spus că 4.500 de posturi de funcţionari publici vor fi eliminate în 2019, şi mai mult de 10.000 în 2020. "Pentru administraţia publică, ne menţinem obiectivul preşedintelui de a elimina 50.000 de posturi până în 2022" a subliniat Philippe. 

Preşedintele Emmanuel Macron a făcut o prioritate din reducerea deficitului bugetar al Franţei sub pragul de 3% din PIB impus de Uniunea Europeană. Anul trecut, Franţa a înregistrat un deficit bugetar de 2,6%, ceea ce a determinat UE să pună capăt procedurii de deficit excesiv împotriva Franţei. Însă reducerea deficitului în 2017 a venit în contextul în care anul trecut Franţa a înregistrat o creştere economică de 2,2%, cea mai bună performanţă de după 2011. În acest an însă economia franceză a încetinit în prima parte a anului, cu o creştere de doar 0,2% în primul şi al doilea trimestru, după un avans de 0,7% în ultimele trei luni ale lui 2017. AGERPRES

×