x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Gazprom respinge implicarea companiilor europene în discuţiile de fuziune cu Naftogaz

Gazprom respinge implicarea companiilor europene în discuţiile de fuziune cu Naftogaz

13 Mai 2010   •   00:00

Grupul rus Gazprom, care vizează o fuziune cu operatorul ucrainean de gazoducte Naftogaz, a repins azi ideea Kievului de a invita şi companii europene să se alăture unor negocieri în acest sens.



"Propunerea de fuziune nu are legătură cu înfiinţarea unui consorţiu de transport în trei, implicând Rusia, Ucraina şi companii europene. Este o propunere separată, la scară mai mare", a afirmat directorul general al Gazprom, Alexei Miller, citat de Reuters.

Premierul rus, Vladimir Putin, a lansat luna trecută ideea fuziunii Gazprom cu Naftogaz, surprinzând industria energetică.
În urma realizării acesteia, Moscova ar putea obţine controlul infrastructurii de transport de gaze naturale a Ucrainei, prin care este livrată o cincime din gazele naturale necesare Europei.

×
Subiecte în articol: economic