Statul a găsit metode ingenioase de a plăti pensiile şi salariile fără a afecta deficitul de 6,8% convenit cu FMI: Electrica şi Romgaz vor dona la buget câte 400 milioane de lei, iar Loteria va da 74 milioane de lei din profitul anilor precedenţi şi vânzări de active.
Ioan Folescu, directorul general al Electrica, a confirmat existenţa acestei prevederi în proiectul de rectificare bugetară citat de Mediafax. "Este vorba de cele 400 milioane de lei, care sunt aproape 100 milioane de euro. Autorităţile s-au gândit că sunt bani din privatizarea Electrica Muntenia Sud. Profitul devine dividend pentru că minimum 50% trebuie dat statului. Legea spune minimum... E un drept al statului, care n-a fost revendicat atunci", a declarat pentru Jurnalul Naţional Ioan Folescu. Totuşi, din aceşti bani trebuia realizată electrificarea tuturor localităţilor din ţară. Circa 200.000 de oameni în 65.000 de locuinţe nu au curent electric în România secolului al 21-lea. Întrebat dacă donarea banilor va afecta derularea programului, care şi aşa este întârziat, Folescu a spus că "mai rămân 50 milioane de euro pentru electrificare".În plus, autorităţile vor ca Electrica să vândă pachete minoritare de acţiuni la filialele deja privatizate cu Enel (Muntenia Sud, Banat şi Dobrogea) şi E.ON (Moldova), ceea ce ar reconstitui sumele pentru electrificare. O altă destinaţie a banilor din privatizarea Electrica Muntenia Sud era investirea banilor în proiecte de energie verde, eoliană şi pe biomasă. Societatea deja stabilise o companie mixtă cu austriecii de la Warmebetriebe, Electrica Bio-Heat, pentru realizarea de centrală pe biomasă cu o capacitate totală de 200 MW. Alţi 250 MW urmau să fie instalaţi în cinci parcuri eoliene diferite. Electrica a încasat de la Enel 820 milioane de euro pentru Muntenia Sud. Folescu a mai declarat că Electrica a mai dat în cursul acestui an echivalentul altor 100 milioane de euro la buget, din profitul pe 2009.
Surse din cadrul Romgaz au confirmat proiectul, fără a preciza suma. Romgaz este una dintre cele mai profitabile companii ale statului român, obţinând în primele şase luni din acest an un profit net de 225,7 milioane de lei. În 2009 a avut un rezultat net de 528,5 milioane de lei, din care a dat statului în acest an 232 milioane de lei. Loteria Română va vărsa şi ea 74 milioane de lei la buget. Societatea estimează pe 2009 un profit brut de 238 milioane de lei.
Rectificare de criză
Rectificarea bugetară care se pregăteşte va tăia din bugetele Educaţiei, Transporturilor, Justiţiei, Apărării şi Agriculturii şi va îndrepta banii către plata pensiilor, indemnizaţiilor de şomaj şi altor alocaţii sociale. Ministerul Muncii va primi în plus 4,36 miliarde de lei, iar cel al Sănătăţii va primi încă 2,81 miliarde de lei pentru asigurarea funcţionării sistemului sanitar. Alte fonduri vor fi alocate Ministerului Mediului (241,2 milioane de lei), Ministerului Economiei (207,1 milioane de lei), Ministerului Culturii (56,9 milioane de lei) etc. Veniturile estimate la bugetul consolidat scad cu 3,4 miliarde de lei, iar cheltuielile vor fi reduse doar cu 714 milioane de lei, cele mai mari diminuări de venituri fiind la impozitul pe venit, accize şi impozitul pe profit. În schimb, Executivul se bazează pe încasări suplimentare din TVA (+1,4 miliarde de lei), pe baza creşterii TVA de la 19% la 24%. Guvernul mai aşteaptă venituri suplimentare şi din donaţii, de 1,32 miliarde de lei, din care 454,6 milioane de lei reprezintă sume rămase necontractate din Facilitatea Schengen, 874 milioane de lei reprezintă sume donate la bugetul de stat de companii cu capital majoritar de stat. Rectificarea este fundamentată pe o reducere a PIB de 1,7%-1,9% şi un deficit bugetar de 6,8%.
● Daniela Ivan