x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Gheorghe Ialomiţianu: TVA nu poate fi redusă

Gheorghe Ialomiţianu: TVA nu poate fi redusă

14 Apr 2011   •   20:07

Taxa pe valoarea adăugată (TVA) nu poate fi redusă, deoarece aduce cele mai mari venituri la buget, a declarat Gheorghe Ialomiţianu, ministrul de Finanţe. „Sunt voci care spun să re­du­cem TVA. Guvernul nu este în mă­su­ră să reducă TVA pentru că ne asi­gu­ră în cea mai mare parte finanţarea cheltuielilor publice. Nu ne permitem să reducem acest impozit, să ne gân­dim la CAS pentru a face costul forţei de muncă mai redus”, a spus el.

Reducerea TVA a fost cerută insistent în ultima vreme, mai ales pentru alimente şi produse de bază, ca măsură de contraatacare a scumpirilor la alimente, venite ca urmare a creşterilor de preţ pe bursele mondiale de mărfuri. Nici cota unică nu va fi scăzută. În schimb, autorităţile se gândesc să scadă contribuţiile de asigurări sociale (CAS) la angajator, dar ţara noastră trebuie să do­ve­dească FMI şi Comisiei Europene că România are încasări suficiente pentru a lua o astfel de măsură.Guvernul face simulări de reducere a CAS de la 44% la 41%, iar măsura ar putea intra în vigoare din semestrul al doilea.

×
Subiecte în articol: economia