x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Grupul AAylex achiziționează Banvit Food Romania pentru 20 milioane euro

Grupul AAylex achiziționează Banvit Food Romania pentru 20 milioane euro

31 Mai 2021   •   09:43
Grupul AAylex achiziționează Banvit Food Romania pentru 20 milioane euro

Grupul autohton AAylex, prezent pe piață cu brandul Cocorico, a făcut o investiție de peste 20 de milioane euro, preluând Banvit Foods România, filiala grupului brazilian BRF SA. Achiziția consolidează poziția pe piață a grupului AAylex, iar procesul de integrare a operațiunilor va fi realizat în perioada următoare.

 

Achiziția a fost posibilă deoarece ”Banvit Foods SRL, Romania a fost un colaborator tradițional al Grupului AAylex. Prin aceasta achiziție strategică, Grupul AAylex va beneficia de avantajele completării capacităților de producție furaje animale, pui de o zi și ouă de incubat, acoperind toate activitățile producției integrate, de la genetică, producție de hrană pentru animale, reproducție, incubație, creștere, abatorizare, la fabrici pentru produse cu valoare adăugată. Grupul AAylex se află printre puținele firme europene integrate total în sistemul Food Industry. Suntem 100% încrezători că putem realiza sinergiile și creșterile proiectate prin această achiziție și că vom integra rapid Banvit Food Romania în cadrul grupului nostru’’,  a declarat Bogdan Stanca, fondator și CEO al Grupului AAylex.

 

Cu o cifră de afaceri consolidată de peste 651 milioane de lei în 2020 și peste 2.000 de angajați, grupul AAylex este unul dintre cei mai puternici jucători de pe piața agro-alimentară din România. Statutul este rezultatul unei investiții totale de peste 70 milioane de euro în ultimii 4 ani pentru integrarea și consolidarea întregului lanț de producție. Acesta include fabrici specializate pentru hrana puilor, ferme de reproducție, incubație și creștere a puilor, un abator cu o capacitate anuală de producție de peste 100.000 tone de carne, fabrică de cârnați, unități de ambalare, distribuție și logistică proprie, laboratoare proprii pentru fiecare ciclu de producție în parte, bucătărie industrială unde se efectuează teste pentru produsele gata pentru consum.

 

Cea mai nouă unitate specializată a Grupului AAylex a presupus o investiție de peste 15 milioane de euro și este locul în care este produs Cocorico Original - The Cleanest Chicken Sausage, un produs unic pe piață, 100% natural, din carne proaspătă de pui, cu condimente naturale, fără nitriți, fără nitrați, fără gluten și fără aditivi.

 

×
Subiecte în articol: AAylex cocorico