x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernul a ajuns la fundul sacului: Executivul elimină subvenţia pentru construcţia de locuinţe prin credit ipotecar

Guvernul a ajuns la fundul sacului: Executivul elimină subvenţia pentru construcţia de locuinţe prin credit ipotecar

de Mediafax    |    15 Noi 2011   •   16:17
Guvernul a ajuns la fundul sacului: Executivul elimină subvenţia pentru construcţia de locuinţe prin credit ipotecar

Subventia pentru construirea unei locuinte prin credit ipotecar era in cuantum de 30% din costurile de constructie a acesteia, dar nu mai mult decat valoarea echivalenta in lei a 15.000 de euro si nu mai mult decat valoarea creditului ipotecar contractat. Programul prin care se acorda ajutorul se derula prin intermediul autoritatile administratiei publice locale, subventia fiind acordata de Ministerului Dezvoltarii.

Guvernul justifica eliminarea subventiei in regim de urgenta prin necesitatea diminuarii sumelor acordate pentru constructia de locuinte si degrevarea bugetului de stat de plata subventiei, din cauza efectelor negative pe care inca le produce criza economica.

“Amanarea adoptarii ordonantei de urgenta ar avea consecinte negative asupra bugetului Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, neexistand la bugetul de stat suficiente surse de finantare a programului national privind sprijinirea construirii de locuinte proprietate personala, in contextul economic actual. In situatia in care programul ar continua sa se deruleze, statul va trebui sa-si onoreze obligatiile, conform prevederilor legale, prin neindeplinirea acestora riscand actiuni in instanta din partea beneficiarilor, care nu isi vor primi subventiile', se arata in documentul guvernamental.

In consecinta, Guvernul a decis ca, incepand cu luna noiembrie 2011, statul sa nu mai fie obligat la plata acestor subventii, sprijinul financiar urmand sa mai fie acordat numai pentru cererile depuse si inregistrate la consiliile locale pana la aceasta data.

×