Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a declarat că Guvernul ar putea accesa în ultimă instanţă fonduri din rezerva Băncii Naţionale a României (BNR).
"În ultimă instanţă, ne putem atinge şi de bani din rezerva BNR", a declarat Frunda în emisiunea "Sinteza Zilei" de la Antena 3 din această seară. Aşa ceva este economic inacceptabil, în toată lumea banii din rezerva băncilor centrale sunt total separaţi de bugetul statului. Mai mult, aşa ceva nu poate fi pe placul Băncii Centrale Europene (BCE).
Numai statele aflate în pragul colapsului şi, eventual, din lumea a treia au utilizat de-a lungul timpului astfel de măsuri pentru a nu intra în incapacitate de plăţi.
Rezerva BNR, ajunsă la un maxim istoric de 32,4 miliarde de euro, a fost "pândită" de mai multe ori în ultimii doi ani de criză. Anul trecut, ideea a mai fost vehiculată, membrii Cabinetului Boc sugerând folosirea unei părţi a rezervelor valutare de la BNR pentru investiţii. În acest an, Mediafax a prezentat o variantă de proiect pentru înfiinţarea Fondului Român de Investiţii. Acesta ar fi trebuit să fie alimentat de pachete minoritare din acţiunile deţinute de statul român la companiile sale, plus bani de la CEC Bank şi din rezerva BNR.
Coaliţia de guvernare este compusă din PDL, UDMR şi independenţi.