x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Hidroelectrica reprogramează data în care va anunţa rezultatele financiare pe primul semestru

Hidroelectrica reprogramează data în care va anunţa rezultatele financiare pe primul semestru

de Redacția Jurnalul    |    31 Iul 2023   •   14:45
Hidroelectrica reprogramează data în care va anunţa rezultatele financiare pe primul semestru

Hidroelectrica reprogramează pe 16 august data în care va anunţa rezultatele financiare pe primul semestru. Iniţial compania era programată pe 30 august.

Hidroelectrica (simbol bursier H2O), cel mai mare producător de hidroenergie din Europa de Est, a anunţat că reprogramează data în care îşi va anunţa rezultatele financiare pentru primul semestru din acest an, fiind de altfel primele în calitate de companie listată.

Astfel, noua dată este 16 august, într-o zi de miercuri.

În urmă cu o săptămână compania anunţase că va publica raportul semestrial pe 30 august. Compania nu menţionează motivul reprogramării, conform ZF.

„Publicarea Raportului aferent Semestrului I 2023 (ianuarie – iunie), stabilită la data de 30 august 2023, se va reprograma pentru data de 16 august 2023 – Teleconferinţa pentru analişti şi investitori pentru prezentarea rezultatelor financiare aferente Semestrului I 2023, stabilită la data de 31 august 2023, se va reprograma pentru data de 17 august 2023”, se arată într-un raport la Bursa de Valori Bucureşti.

Vineri după-amiază, acţiunile H2O se tranzacţionau la 112,6 lei pe unitate la BVB pe tranzacţii de 6,5 milioane de lei.

Compania are o capitalizare de 50,4 miliarde de lei. Cu un profit net de 1,7 mld. lei obţinut în primele trei luni din 2023, producătorul de energie electrică a realizat deja 47% din rezultatul net pe care şi l-a propus să îl realizeze pe tot parcursul anului 2023, arată calculele realizate de Ziarul Financiar.

Hidroelectrica are un buget de 3,6 mld. lei pentru anul 2023, în scădere faţă de rezultatul net obţinut în 2022 de 4,46 mld. lei.

(sursa: Mediafax)

 

×