x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Importurile de țiței au crescut cu peste 25% în primul semestru din 2021

Importurile de țiței au crescut cu peste 25% în primul semestru din 2021

15 Aug 2021   •   22:35
Importurile de țiței au crescut cu peste 25% în primul semestru din 2021

Importurile de țiței au crescut cu 25,9%, la 3,9 milioane de tone, în primul semestru din 2021, comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut, arată INS. 

Producţia de ţiţei a fost de 1,561 milioane de tone echivalent petrol (tep),  cu 5,2%, respectiv 86.200 tep, mai mică faţă de 2021.

Astfel, producţia de ţiţei este estimată pentru acest an la 3,275 milioane tep, cu 3,2% mai mică decât în 2020. În 2022 previziunile ajung la 3,2 milioane tep, în scădere cu 2,3%. Importurile sunt estimate la 8,425 în 2021, cu 20,7% mai mari,  şi la 8,815 milioane tep în 2022, plus 4,6%, arată Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.

Totodată, producţia de ţiţei se estimează că va scădea încet în perioada 2030-2050, de la 22 la 13 TWh, respectiv 1,93 la 1,15 milioane tep, potriivit Strategiei Energetice.

Producția internă de țiței va scădea la jumătate, la 2 milioane de tone în următorii ani, până la 2030. Pentru reducerea importuriilor este nevoie de mărirea capacității de exploatare și producție și consumului de combustibili fosili. 

 

×
Subiecte în articol: import titei