x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie În următoarele 3 luni s-ar putea înregista creşteri în domeniul construcţiilor, comerţului cu amănuntul, industria prelucrătoare şi serviciilor

În următoarele 3 luni s-ar putea înregista creşteri în domeniul construcţiilor, comerţului cu amănuntul, industria prelucrătoare şi serviciilor

28 Mar 2013   •   10:26
În următoarele 3 luni s-ar putea înregista creşteri în domeniul construcţiilor, comerţului cu amănuntul, industria prelucrătoare şi serviciilor
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Managerii din construcţii, comerţul cu amănuntul, industria prelucrătoare şi sectorul serviciilor estimează că în următoarele trei luni pieţele pe care activează vor cunoaşte o creştere, potrivit anchetei de conjunctură din luna martie 2013, realizată de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +13%).

'Pentru unele dintre activităţi se va înregistra tendinţă de creştere în ceea ce priveşte estimarea producţiei şi anume: fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (sold conjunctural +35%), fabricarea produselor din tutun şi fabricarea altor produse din minerale nemetalice (solduri conjuncturale +31%). Pentru preţurile produselor industriale, se prognozează creştere moderată a acestora în următoarele trei luni (sold conjunctural +6%). În ceea ce priveşte numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -1% pe total industrie prelucrătoare', se arată în document.

Referitor la construcţii, potrivit estimărilor din luna martie 2013, activitatea va înregistra în următoarele trei luni o creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +17%) şi creştere moderată a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural +10%).

Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -5%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, se preconizează creştere moderată a acestora (sold conjunctural +7%).

'În sectorul de comerţ cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +18%) şi a volumului total al vânzărilor de mărfuri (sold conjunctural +23%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere (sold conjunctural +18%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +1%). Managerii societăţilor comerciale estimează că preţurile de vânzare cu amănuntul vor înregistra creşteri pentru următoarea perioadă (sold conjunctural +25%)', se arată în document.

Conform estimărilor din luna martie 2013, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte o creştere moderată (sold conjunctural +11%). În sectorul de servicii se estimează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +4%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +8%).

×
Subiecte în articol: cresteri economice