x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie INS: Comparattiv cu T4 2020, în primul trimestru PIB a crescut cu 2,8%

INS: Comparattiv cu T4 2020, în primul trimestru PIB a crescut cu 2,8%

08 Iun 2021   •   10:20
INS: Comparattiv cu T4 2020, în primul trimestru PIB a crescut cu 2,8%
Sursa foto: marcociannarel/Getty Images/iStockphoto

Comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, PIB în trimestrul I a fost în termeni reali cu 2,8% mai mare, iar față de același trimestru din 2020 indicatorul a înregistrat o scădere cu 0,2% pe seria brută și nu a înregistrat modificări pe seria ajustată sezonier, anunță INS.

Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul I 2021, a fost de 284,971 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 2,8% faţă de trimestrul IV 2020 şi la acelaşi nivel cu cel înregistrat în trimestrul I 2020.

Ca serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul I 2021 a fost de 223,479 miliarde lei preţuri curente, în scădere – în termeni reali – cu 0,2% faţă de trimestrul I 2020

La scăderea PIB, în trimestrul I 2021 faţă de trimestrul I 2020, au contribuit următoarele ramuri: Tranzacţiile imobiliare (-0,1%), cu o pondere de 8,2% la formarea PIB şi care au înregistrat o scădere a volumului de activitate cu 1,3%; Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-0,7%), cu o pondere de 6,6% la formarea PIB şi care au înregistrat o scădere a volumului de activitate cu 9,7%; Activitățile de spectacole, culturale și recreative; reparații de produse de uz casnic și alte servicii (-0,5%), cu o pondere de 2,8% la formarea PIB şi care au înregistrat o scădere a volumului de activitate cu 16,4%; Impozitele nete pe produs (-0,2%), cu o pondere de 9,7% la formarea PIB şi care au înregistrat o reducere a volumului lor cu 1,9%.

Contribuţii pozitive au înregistrat: Industria (+0,4%), cu o pondere de 18,8% la formarea PIB şi care a înregistrat o majorare a volumului de activitate cu 2,2%; Comerţul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transportul şi depozitarea; hotelurile şi restaurantele (+0,1%), cu o pondere de 20,3% la formarea PIB şi care a înregistrat o majorare a volumului de activitate cu 0,4%; Informaţiile şi comunicaţiile (+0,8%), cu o pondere de 8,0% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 10,6%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, scăderea contribuţiei s-a datorat, în principal exportului net (-2,6%), consecinţă a creşterii volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu 5,4%, comparativ cu cea a volumului exporturilor de bunuri şi servicii, de numai 0,6%.

Contribuţii pozitive importante au avut: cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 0,8%, contribuind cu 0,5% la creşterea PIB; formarea brută de capital fix, al cărei volum s-a majorat cu 9,9%, contribuind cu 1,7% la creşterea PIB.

Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial nu s-a modificat, revizuirea estimărilor pentru trimestrul I 2021 faţă de varianta „semnal” publicată la data de 18 mai 2021 fiind nesemnificativă. Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial în conformitate cu practica europeană.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: crestere pib